ComenteazăAm înţeles că nu mai puteţi să mergeţi… Este adevărat? Şi dacă da, de ce?
Am fost internat şi la Cluj, şi la Bucureşti, se pare că problemele vin după anii de sport – am fost jucător profesionist de hochei timp de şapte ani – şi din cauza staturii mele. Am avut şi 170 de kilograme, sunt puţin mai slab acum…
Vă este frică de faptul că, într-o zi, n-o să mai puteţi ieşi deloc din casă?
Nu mi-e frică că n-o să mai ies din casă, că n-o să mai pot merge… Mi-e frică de ziua în care nu voi mai vedea soarele! Bine că nu ştim când vine ziua aia… E trist, pentru că am rărit puţinele bucurii pe care le mai aveam, să mă plimb în natură, pe Litoral… Mi-e dor să stau în «hotelul» meu, o rulotă luată la mâna a doua, dar frumoasă foc…
Ce faceţi toată ziua în casă?
Repar câte ceva, cânt la chitară, mai înregistrez teme muzicale noi, vorbesc cu prietenii la telefon. Chiar şi aşa, viaţa mea e frumoasă, nu mă plâng.
Familia dumneavoastră a rămas în Germania?
Da, fata mea are 27 de ani, locuieşte cu soţia mea în Germania, lângă München. Iar cu soţia vorbesc des. De văzut, ne vedem mai rar. Lucrează mult şi mai are câţiva ani până la pensie. Vine o vreme când nu mai contează ce vezi, ci ce simţi…
Deţine reţeta unei vieţi împlinite
Aţi fost un sportiv eminent, motociclist, inginer de sunet, artist faimos… De ce n-aţi strâns avere?
Sufleteşte sunt foarte bogat şi mulţumit. Financiar, am avut ani deosebiţi, în care îmi permiteam orice. Chiar orice! Acum… Mă mulţumesc şi cu cinci leuţi, să-mi iau un corn şi câteva felii de parizer… Asta este, important este să ai prieteni adevăraţi, să ai cu cine schimba o vorbă. Ştiţi ce înseamnă să ai o viaţă frumoasă? Să te înfrupţi dintr- o friptură cu sos bun, să bei un pahar cu vin de casă şi să ai timp de un somn pe cinste…
Aţi fost spaima tuturor artiştilor căci, pe vremuri, plecaţi în turnee cu puşca de vânătoare în bagaje şi orice exces vânătoresc se lăsa cu declaraţii la miliţie. Aţi mai fost la vânătoare?
Mi-e imposibil să merg mult. Însă de puşcă nu mă despart. În vremurile acelea, eram singurul care nu dormeam dintre toţi artiştii, în autobuzul cu care călătoream în turnee. Vânam la lumina farurilor. Nu glumesc, când trăgeam, săreau toţi colegii, speriaţi, somnoroşi… Ce vremuri frumoase…
«Dragoste la prima vedere», «născută» într-o secţie de miliţie
Povestea şlagărului care l-a făcut celebru e simplă. “Am scris melodia în urmă cu 30 de ani, după ce am zărit, preţ de câteva clipe, o frumoasă brunetă, în sediul unei secţii de miliţie din Bucureşti. Mă duceam să-mi recuperez persmisul auto… Era o femeie cu părul lung… De atunci, n-am mai întâlnit-o… Luigi Ionescu, autorul supermelodiei “Lalele, lalele”, m-a încurajat să o imprim cu vocea mea. La o săptămână de la prima difuzare, la sediul radioului public s-a strâns un sac de scrisori de încurajare adresate mie. S-a pierdut şirul reeditărilor melodiei, s-a vândut în peste un milion de exemplare”, ne-a dezvăluit Ilie Micolov.
A refuzat să cânte la ziua Elenei Ceauşescu
Deşi dansul nu era una dintre pasiunile sale, Nicolae Ceauşescu nu-şi dezamăgea niciodată soţia la evenimentele oficiale
Suceveanul Ilie Micolov, economist până la 29 de ani, a avut o poziţie fermă când a fost invitat să cânte la ziua de naştere a primei doamne a României comuniste. Amintirile îl răscolesc încă: “Eram tânăr şi aprig. Devenisem foarte popular… Am refuzat constant să cânt la chermezele liderilor de partid, la protocoale şi totul a culminat când nu m-am dus la Palatul Snagov, la invitaţia Elenei Ceauşescu… Era ziua ei… Am vrut să protestez în felul meu şi nu m-am prezentat. Recunosc, n-am fost inspirat, pentru că, în 87, discurile mele au fost scoase din magazine şi din grila radioteleviziunii. Am fost nevoit să plec din ţara mea, aşa că am luat drumul Germaniei”.