„Tata era bolnav, suferea de cancer. Am avut o relație specială cu el și îmi este foarte greu să vorbesc despre asta. Celor care trec prin asta le dau un sfat foarte important: să-și permită să sufere. A fost groaznic pentru că nu am putut să plâng. Am fost nevoită să mă întorc la București și să merg la filmări. Șefii mei de atunci nu au fost tocmai înțelegători cu situația în care eram și trebuia să afișez zâmbetul pentru cameră. A fost singura dată în viață când nu am reușit să mă concentrez. O emisiune pe care aș fi filmat-o într-o jumătate de oră, atunci mi-a luat cinci ore”, a povestit Ilinca Vandici în cadrul emisiunii Acces Direct de la Antena1.

Vedeta susține că relația perfectă a părinților lor poate fi motivul pentru care ei îi este foarte greu să-și găsească jumătatea.

„Mama îl iubește în continuare pe tata. A fost singurul bărbat din viața ei și a fost dragoste la prima vedere. Poate de-asta îmi este atât de greu pentru că relația lor este un model pentru mine, iar dragoste ca a lor e greu să găsești”, a declarat Ilinca.

Urmărește-ne pe Google News