După o relație fericită de șase ani de zile, vestea separării a venit în vara lui 2023. Atunci, Ilinca Vandici și Andrei Neacșu au divorțat oficial. „Am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu.

În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie. Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere”, au anunțat ei prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.

„Riști ca, dacă nu traversezi aceste etape, să iei cu tine în următoarea relație aceleași tipare”

Vremea a trecut, iar Andrei Neacșu și-a refăcut viața amoroasă, în timp ce Ilinca Vandici e în continuare singură. Întrebată dacă a preferat să fie singură după divorț, să nu se implice într-o altă relație, prezentatoarea care are emisiune la Kanal D2 a explicat:

„Am acordat atenție copilului meu și m-am concentrat asupra carierei. Așa cum spuneam, consider că este important să nu te arunci dintr-o relație în alta fără să îți acorzi mai întâi timp ție pentru a înțelege ce te-a adus în punctul respectiv, pentru a analiza, pentru a-ți înțelege sentimentele, pentru a te vindeca.

Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican
Recomandări
Ce i-a spus exact Zelenski lui Trump, în cele 15 minute cât au vorbit doar ei doi la Vatican

Riști ca, dacă nu traversezi aceste etape, să iei cu tine în următoarea relație aceleași tipare, să atragi în viața ta același tip de persoană și, practic, să ajungi să te învârți la nesfârșit în același cerc fără să poți vedea ieșirea.

Toți oamenii care vin în viața noastră ne sunt lecții care ne împing spre evoluția personală, ne sunt oglinzi ale propriului nostru interior. Așa se desfășoară procesul meu de evoluție, cu siguranță alți oameni înțeleg și acționează diferit”, a declarat pentru revista VIVA! Ilinca Vandici.

ilinca vandici si andrei neacsuIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Neavând acum un bărbat în viața ei, Ilinca Vandici vorbește despre iubirea pentru copilul ei, dar și iubirea de sine. Totodată, nu se ferește să spere la o nouă relație, dar nu se grăbește. „Sufletul meu se simte complet în doi. În această viață, cel puțin, singurătatea nu e o opțiune, însă nu mă grăbesc nicăieri…

Când lucrurile se vor așeza și se vor alinia, cu permisiune divină, voi trăi, cu siguranță, o altă dragoste. Deocamdată sunt singură. Bineînțeles că iubesc, îmi iubesc copilul, jobul, prietenii, viața, mă iubesc și mă onorez, mă simt iubită, apreciată, validată, susținută…

Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă
Recomandări
Șoferii cu mașini diesel care au peste 150.000 de kilometri ar putea fi obligați să înlocuiască o piesă scumpă

Am parte de multe bucurii în fiecare zi și sunt recunoscătoare pentru asta. Cred că cel mai important aspect pe care l-am descoperit a fost iubirea de sine… Când ajungi acolo, practic depășești atât de multe blocaje, încât viața efectiv se așază ușor și fără efort din partea ta… Pur și simplu, ești; și e suficient. E un sentiment absolut magic”, a încheiat vedeta.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Aura1   •   13.03.2024, 21:22

Dacă este singură, nu înseamnă că nu este fericită și împlinită...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Viva.ro
Ilie Bolojan a numit-o în funcție! O figură discretă, dar apreciată de o mare parte a românilor, apare acum în centrul puterii, după decizia luată de președintele interimar. Val de reacții
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Adevarul.ro
Blackoutul din Peninsul Iberică este doar începutul. „Noul Nostradamus” avertizează asupra unui colaps digital global: „Evitați marile centre urbane”
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Elle.ro
Autopsia finală a soției lui Gene Hackman, Betsy Arakawa, dezvăluie noi detalii tragice ale morții sale. Ce au descoperit autoritățile
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Greşelile care au dus la moartea copiilor din Huedin, găsiţi înecaţi
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele
HOROSCOP
Horoscop 1 mai 2025. Racii sunt în elementul lor, ceea ce înseamnă că descoperă mai ușor motive să se simtă bine în propria piele

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI