“Suntem genul de părinți care abia așteptau să se ducă Zian la grădiniță. Eu sunt și o norocoasă, pentru că nașa lui Zian, nașa lui de botez, are o grădiniță și atunci am fost privilegiați din punctul ăsta de vedere, pentru că l-am dus acolo și l-am lăsat tot în familie. Cumva el nu a simțit că i se bulversează tot universul. Cu toate că a avut, mai ales acum în pandemie, că s-a obișnuit foarte mult cu noi, niște reacții dimineața că nu voia să meargă, însă se acomodează”, ne-a povestit Ilinca despre prima zi de grădiniță a fiului ei.

Deși este destul de mic, a împlinit 3 ani în luna iunie, iar Ilinca este genul de mamă care a fost mereu în preajma fiului ei, o dată ce a ajuns pe mâna educatoarelor, prezentatoarea de la “Bravo, ai stil”, s-a relaxat.

“Sunt genul de mamă care îi explic foarte mult, vorbesc foarte mult cu el, îi spun orice, îi răspund la orice fel de curiozitate și vorbesc cu el ca și cu un om mare. Ușor-ușor se adaptează și el. Nu sunt panicată, nu-l urmăresc pe camerele de supraveghere, dar asta pentru că este la grădiniță la nașa și toată lumea îl tratează cum este tratat și acasă. Dacă era în altă parte, probabil că m-ar fi dus mintea să-l monitorizez, dar în situația de față, nu. Sunt liniștită cât e la grădiniță, pentru că știu că e fericit”, a mai spus Ilinca pentru Libertatea, motivând că a ales să-l dea așa devreme la grădiniță pentru a socializa, pe de-o parte, și pe de altă parte, pentru a putea și ea să-și vadă de alte treburi.

“În orele alea în care el stă la grădiniță, iar eu stau liniștită că e pe mâini bune, că are toată lumea grijă de el, că e fericit acolo, am și eu timp să-mi trag sufletul, să fac și eu tot felul de lucruri pe care în mod normal nu le-aș face dacă stau cu el toată ziua”.

“Trebuie să fiu cea mai bună mamă pentru Zian, nu cea mai bună mamă din lume”

Toată această relaxare a Ilincăi a venit în momentul în care a început terapia cu un psihoterapeut. Ședințele au ajutat-o să conștientizeze faptul că nu există termenul de “cea mai bună mamă din lume” și că nu trebuie să-și crească fiul după reguli impuse de specialiști sau după noile tendințe de parenting.

“Nu sunt pe fel și fel de grupuri de WhatsApp sau Facebook cu alte mămici. Lucrurile astea mă înnebunesc foarte tare de cap. Inclusiv despre asta vorbesc cu psihoterapeuta mea. Am probleme în a înțelege dacă fac bine ce fac cu Zian. Pentru că îmi doresc ce-i mai bine pentru el, un start bun în viață, conștientizez că cel mai important este ceea ce vede în jur în primii ani din viață și atunci în permanență am întrebări și vreau să știu dacă fac bine, dacă-l educ bine. Am apucat să vorbesc cu diverși și diverse și mai mult m-am bulversat decât elucidat. Atunci psihoterapeuta mi-a spus că eu trebuie să fiu cea mai bună mamă pentru Zian, nu cea mai bună mamă din lume.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Acela a fost momentul în care am zis «stop» și nu am mai stat să ascult toți specialiștii în partenting, să nu mai ascult tot ce are de spus toată lumea și să-mi dau seama că nu sunt o imbecilă care nu știe să-și crească copilul. Am mare habar să-mi cresc copilul și l-am crescut foarte bine până acum”, a mai povestit Ilinca Vandici pentru Libertatea.

VIDEO:
Bogdan Sorocan

 
 

Urmărește-ne pe Google News