Ilinca Vandici este una dintre cele mai apreciate apariții de pe micul ecran. Are o familie frumoasă și o carieră de succes. Vedeta are 34 de ani și o siluetă de vis, iar de curând a recunoscut pentru revista VIVA, că și-a făcut o intervenție estetică la nivelul feței.
“Da, am apelat la injectare cu acid hyaluronic. Nu a fost prima dată când am apelat la această metodă noninvazivă, apelez la ea de șase ani. Efectul trece în 3-6 luni.
După pandemie, mi-am dorit un refresh și am recunoscut asta. Este singura intervenție pe care o fac, este, să îi spunem, un moft. Nu sunt o înrăită a intervențiilor estetice.
M-a surprins însă reacția prietenilor din online, care m-au taxat pentru această semiintervenție.
Am fost ușor dezamăgită, pentru că rezultatul intervenției va trece mai repede decât cel al discuțiilor din mediul virtual, care îmi rămân în suflet”, a declarat Ilinca Vandici pentru revista VIVA!