– Cum ai perceput această perioadă de carantină?

– Am trecut prin foarte multe stări în perioada asta. Inițial, am fost foarte tristă atunci când s-au închis teatrele, mă gândeam cu groază la ce va fi, însă acum am învățat să fiu răbdătoare, să gândesc pozitiv. Încerc lucruri noi pe online, mi-am deschis un canal de YouTube, nu mai dau banii pe haine, pentru că sunt mai cumpătată. Cred că atunci când vom reveni la normal o să fim bucuroși de tot ceea ce se află în afara pereților casei noastre.

– „Noroc” cu izolarea, căci ai avut timp să postezi mai des pentru comunitatea ta de prieteni virtuali, care-ți cereau mai multe materiale video cu Marius Manole. Cum merge emisiunea voastră online?

– Emisiunea “Welcom as in aor hom” e o inițiativă care pe noi ne distrează foarte tare, chiar am hotărât să o facem și pe canalul lui Marius (n.r. – Marius Manole) de YouTube, practic să ne extindem puțin, fiindcă se pare că, cel puțin pentru noi, artiștii, această perioadă va dura mai mult. Încercăm să le aducem un zâmbet oamenilor care ne urmăresc pe conturile de socializare, sunt vremuri triste pentru toată lumea. Așadar, vă așteptăm pe YouTube și pe conturile noastre de Instagram în fiecare seară, de la orele 20.30.

– Nu am putut să nu remarc pregătirile tale pentru emisiune. Când ieșim din izolare o să mai ai nevoie de stiliști, hairstylist?

– Cu siguranță voi apela din nou la serviciile hairstyliștilor, momentan n-am îndrăznit să mă tund și să mă vopsesc singură. Nu neapărat pentru că nu aș fi în stare, dar cred că ține și de talent și decât să stric ceva ce alții au făcut bine, prefer să aștept cuminte să treacă perioada de izolare.

Ești și actriță de teatru, nu doar de seriale TV. Ce a însemnat carantina pentru un actor independent?

– Eu, din fericire, sunt angajată la Teatrul de Comedie, nu sunt actor independent, dar am fost până acum trei ani. Pentru ei e foarte dificil, practic o lună nu au avut nici un venit. Acum s-au reglat puțin lucrurile, din câte am înțeles vor primi bani de la stat, așa este normal. Și ei trebuie să beneficieze de protecție socială. Eu încă mă descurc, chiar dacă trăiam foarte mult înainte din colaborări și nu mă bazam pe salariu, iată că a venit vremea când trebuie să-mi gestionez salariul în așa fel încât să-mi ajungă.

– Cum reușești să fii în continuare atât de slabă? În multe dintre materialele tale video apari mâncând dulciuri.

– Cred că ți s-a părut că sunt încă atât de slabă, nu m-ai văzut decât în partea de sus. Am făcut un pic de burtică și aripioare, dar recent m-am apucat de sport. Mai exact am început cu 4 minute, pentru că obosesc repede (râde). Totuși nu reușesc să mă abțin să nu deschid frigiderul de foarte multe ori pe zi. Sper ca în viitorul apropiat să pot măcar să reiau mersul la tenis, astfel voi fi nevoită să schimb tocurile de la ușă.

Urmărește-ne pe Google News