Elena Băsescu a atras atenția cu cea mai recentă fotografie distribuită pe contul ei de Instagram, unde are peste 70.000 de urmăritori. Pe 1 martie, chiar la începutul primăverii, fata cea mică a lui Traian Băsescu a postat o poză din redacția Aleph News, televiziunea înființată de Adrian Sârbu.

Elena Băsescu, la birou, la televiziunea Aleph News

Ea apare îmbrăcată în negru, foarte atentă la laptop. Are lângă ea, pe birou, o legitimație de presă cu numele ei, dar și un buchet mare de lalele albe. „Bine ai venit, primăvară”, e descrierea în engleză pusă la poza Elenei Băsescu.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Fanii imediat au reacționat după ce au văzut poza cu Elena Băsescu la locul de muncă. Natalia Mateuț, care e prezentatoare la Antena Stars, a felicitat-o. La fel și alți urmăritori i-au transmis mesaje speciale. „Cea mai frumoasă! (…) Felicitări”, au notat pe Instagram urmăritorii Elenei Băsescu.

Elena Băsescu a fost europarlamentar

Elena Băsescu a fost europarlamentar între 2009 și 2014, iar în 2016 s-a angajat la Camera de Comerț și Industrie, la departamentul de Relații Internaționale.

În decembrie 2020, a candidat la alegerile parlamentare, deschizând lista PMP Constanța pentru Camera Deputaților. Cu toate acestea, PMP nu a reușit să atingă procentul necesar pentru a intra în Parlament, scrie ziare.com.

Viața personală a Elenei Băsescu

Pe 1 septembrie 2012, Elena Băsescu s-a căsătorit cu Bogdan Ionescu, cu care era într-o relație de mai bine de 3 ani. În aceeași zi a avut loc și cununia religioasă. La scurt timp, Elena a anunțat că și-a păstrat numele de domnișoară. Nașii celor doi sunt deputatul PDL Răzvan Mustea și soția sa, Aura. Răzvan Mustea este și liderul tinerilor democrat-liberali, iar în Guvernul Ungureanu a fost ministru al Comunicațiilor. La petrecerea care a avut loc la Palatul Snagov au participat peste 600 de invitați: prieteni și cunoștințe ale mirilor, părinților și nașilor.

Pe 1 septembrie 2013, la fix un an de la căsătoria cu Bogdan Ionescu, Elena a născut o fetiță pe care au numit-o Sofia Anais Ionescu-Băsescu. Pe 30 noiembrie 2013 a avut loc botezul Sofiei Anais, nașul de botez fiind primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Pe 31 ianuarie 2015 Elena Băsescu a născut un băiețel, pe care l-a numit Traian. În iunie 2018, a născut al treilea copil, o fetiță, Anastasia.

Urmărește-ne pe Google News