Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost în copilărie o bună înotătoare, iar o mare parte din amintirile ei sunt legate de vremurile în care mergea la bazin şi se antrena. O serie de fotografii din anii 40, când Elisabeta era la vârsta adolescenţei, o înfăţişează pe cea care avea să devină Regina Marii Britanii în diverse ipostaze inedite, inclusiv îmbrăcată în costum de baie, o imagine rară pentru supuşii din Regat.
„Fetele (prinţesa Elisabeta şi sora ei, prinţesa Margaret, mai mică decât ea cu patru ani, n.r.) erau atât de nerăbdătoare să facă tot ce făceau celelalte fetiţe de vârsta lor, a mers cu ele la înot, la Clubul „Bath”. S-au făcut pregătiri colosale, de parcă am fi plecat într-o călătorie pe o insulă pustie. În bagaj erau puse prosoape mari, prosoape mici, pudră de talc, piepteni şi perii de păr, chiar şi o cutie cu bomboane de ciocolată. Ducele (de York, pe atunci, ulterior devenit Regele George al VI-lea, n.r.) venea mereu să le vadă cum înoată şi era tot timpul surprins când câşigau diplome de prim ajutor”, mărturisea bona Reginei, Marion Crawford, în anii 50, într-o carte despre viaţa Reginei.

Iată aici imaginea cu Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în costum de baie, la vârsta adolescenţei!

 

Urmărește-ne pe Google News