Cu ocazia sărbătorii de Sfântul Ion, Andreea Mantea a postat ieri, 7 ianuarie, pe rețelele de socializare o fotografie cu mama ei. I-a urat La mulți ani, căci a fost onomastica acesteia.
„La mulți ani, Ioana mea! ❤️ La mulți ani, mama! ❤️ La mulți ani tuturor celor care poartă numele sfântului sărbătorit astăzi! 🙏🏻🤗❤️🥂 Să fiți binecuvântați, sănătoși, curajoși, fericiți, iubiți și împliniți!”, a transmis prezentatoarea de la Kanal D.
În imaginea încărcată în mediul online, se poate observa că cele două seamănă destul de mult, au părul de aceeași culoare, negru, și pomeții proeminenți. De multe ori Andreea Mantea a fost criticată că și-a modificat pomeții, însă ea a negat, a spus că așa s-a născut, că sunt moștenire de familie. Acum a venit dovada, și mama sa îi are la fel.
Fanii s-au arătat încântați să o vadă pe prezentatoare alături de mama ei. Peste 24.000 de like-uri a primit fotografia cu cele două pe Facebook. Urmăritorii le-au transmis și mesaje celor două. „La mulți ani sănătoși și binecuvântați alături de familie și cei dragi! Încă ești copil dragă Andreea… Atât timp cât ai mamă…. încă mai ești copil, ferice de tine! Să fiți sănătoase, fericite și să ai grijă de ea, cel mai frumos cuvânt e mama! Și băiețelul e tare frumos, deștept, educat, să vă trăiască și să vă bucurați împreună de toate lucrurile frumoase! Tot binele din lume! (…)
La mulți ani frumoși și binecuvântați, cu multe bucurii și împliniri! (…)
La mulți ani, frumoasă doamnă! Aveți o fată minunată, seamănă leit cu dumneavoastră (fizionomia)! Andreea, să îți trăiască mama și să vă bucurați împreună de fericiri, împliniri și sănătate!”, au fost câteva dintre mesajele postate pe Facebook.
Andreea Mantea, dezvăluiri despre mama ei
Într-o apariție la TV, prezentatoarea a spus că mama a susținut-o întotdeauna. „A fost dificil pentru ea, la început, în fața camerelor de luat vederi. În copilărie și adolescență, mama a fost mâna de fier, a folosit și coada de mătură, și papucul, atunci când o supăram.
Dar a fost și blândă, și caldă. A știut exact ce să ne învețe și cum să ne îndrume. La fel ca mine, și ea este extrem de sensibilă, dar și foarte puternică, în același timp; știe să se impună atunci când este cazul. Mă susține, este alături de mine, a suferit alături de mine, mă încurajează atunci când am nevoie. Este o mamă model”, a spus Andreea Mantea.