Dani Oțil, cunoscutul prezentator al emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”, a împlinit 44 de ani pe 24 august, prilej cu care a fost sărbătorit de cei dragi cu o petrecere surpriză organizată pe 23 august. În ziua următoare, prietenul său de-o viață și coleg de platou, Răzvan Simion, a publicat pe rețelele de socializare o fotografie cu ei de la vârsta de 14 ani, marcând astfel o prietenie care durează de mai bine de patru decenii.

Răzvan și Dani au crescut împreună la Reșița, legătura lor strânsă fiind consolidată de-a lungul anilor, atât pe plan personal, cât și profesional. Cei doi s-au mutat în aceeași perioadă în București și au devenit colegi de platou la Antena 1, unde sunt gazdele emisiunii matinale „Neatza cu Răzvan și Dani” de ani buni.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Răzvan Simion, care a împlinit și el 44 de ani cu mai puțin de o lună în urmă, pe 8 august, și-a petrecut aniversarea alături de soția sa, Daliana Răducan, în luna de miere din Bali, Indonezia. În mesajul său pentru Dani, Răzvan a reamintit de legătura lor specială, subliniind că prietenia lor a trecut cu succes testul timpului.

„Fotografia aceasta are 30 de ani. Tipul din dreapta mea – da, eu sunt cel cu părul bogat și tenul măsliniu – împlinește astăzi 44 de ani. Deși este mai mic cu două săptămâni decât mine, refuză să-mi spună «dumneavoastră». La mulți ani, prietene!”, a scris Răzvan Simion în mediul online, potrivit unica.ro.

„Tiago și Ianca”, a comentat cineva, făcând referire la fiul lui Dani, Tiago, și la fiica lui Răzvan, Ianca. Din primul mariaj, Răzvan mai are un fiu, Tudor. „Atât de rare în zilele de astăzi, așa prietenii lungi și frumoase”, a mai scris cineva în secțiunea de comentarii. „Mă și gândeam cum erați! Doi copii neschimbați până azi (vorbesc de personalitatea afișată în fața camerei)”, a mai fost un alt mesaj.

Urmărește-ne pe Google News