Maria Şarapova (27 de ani) şi tenismenul bulgar Grigori Dimitrov (23 de ani) formează în prezent un cuplu, însă cei doi sunt cunoştinţe vechi, după cum se poate vedea şi într-o imagine care circulă acum pe Internet.
În 2006, Dimitrov avea 15 ani şi era cel mai fericit puşti din lume, pentru că reuşise să se pozeze cu una dintre cele mai mari jucătoare de tenis ale momentului, Maria Şarapova, pe atunci 19 ani.
Diferenţele dintre cei doi sunt evidente şi chiar amuzante: în timp ce rusoaica arăta cam ca acum, Grigori era un băietan la pubertate, cu părul creţ şi o figură nostimă.
Maria Şarapova a jucat finala de la Roland Garros cu Simona Halep, scor final 6-4, 6-7, 6-4, rusoaica devenind campioană pentru a doua oară la Paris și pentru a cincea oară într-un turneu de Grand Slam. Simona este a treia tenismenă din România care ajunge în finală, la French Open, după Florența Mihai și Virginia Ruzici.