Copleşită de fericire, Elena Băsescu a postat astăzi, pe pagina sa de pe un site de socializare, două fotografii. Prima dintre ele, în care apărea alături de fetiţa pe care o ţinea în braţe, însoţea mesajul cu urări de bine adresate tuturor celor care se numesc Sofia, sfânta al cărei praznic este astăzi.
Cea de-a doua, mult mai emoţionantă decât prima, este imaginea mâinilor celor dou, mamă şi fiică. Mânuţa firavă, care poartă un şnuruleţ roşu al Sofiei-Anais se odihneşte în palma mamei sale.
Micuța Sofia-Anais a venit pe lume pe 1 septembrie, la exact un an de la nunta părinților ei. Pe 1 septembrie 2012, Elena și Bogdan își jurau credință şi iubire, iar peste un an, deveneau părinţi, așa că această zi va fi de acum o sărbătoare imensă în familia Băsescu.
Naşterea nu a fost una planificată. Cu o seară înainte, Elena a acuzat o sângerare, a fost transportată la Spitalul Municipal, acolo unde i s-a făcut o operație cezariană, iar micuța Sofia Anais a venit cu bine pe lume cântărind 2,7 kilograme.