Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad”, a devenit mamă pentru a doua oară, în luna aprilie a acestui an. Vedeta, în vârstă de 34 de ani, a postat pe Instagram o imagine emoționantă, în care apare în timp ce își alăptează bebelușul. Alături, vedeta a scris un mesaj pentru fanii ei.
În această perioadă, Olimpia Melinte filmează pentru ultimul sezon al serialului „Vlad”, așa că este nevoită să stea departe de micuța ei.
Cu toate astea, bunica fetiței o ține la curent pe vedetă cu tot ceea ce face aceasta, trimițându-i poze și clipuri.
„Atâta dor s-a acumulat zilele astea că și atunci când suntem împreună îmi vine să mă uit la fotografii și filmulețe cu bebelina mea. Cred că mi-a intrat, oricum, în reflex treaba asta.
Când sunt la filmare vorbesc des singură, cu fotografiile sau filmulețele de acasă pentru că buni Zina e tare generoasă și pe lângă faptul că are grijă de ea face tot posibilul ca eu să nu pierd nici un moment din primele luni de viață ale fetiței mele. #motherhood #loveyoutothemoonandback”, a scris Olimpia Melinte pe Instagram.