Lavinia Pîrva a petrecut un weekend liniștit la munte alături de fiul ei, Alexandru, iar imaginile surprinse sunt de-a dreptul adorabile. Băiețelul, care va împlini 6 ani pe 13 mai, a fost filmat de mama sa în timp ce se dădea în leagăn, având în față un peisaj montan de poveste. Scena a fost apreciată de fani, care s-au bucurat să-l vadă din nou pe fiul cuplului.

Deși Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică jr preferă să-l țină departe pe Alexandru de ochii publicului, din când în când, artista oferă mici momente din viața lor de familie, spre încântarea urmăritorilor.

În scurta vacanță de weekend, Lavinia Pîrva a vizitat și Mănăstirea Caraiman din Bușteni, unde a profitat de liniștea locului pentru a se reîncărca cu energie pozitivă. Artista s-a declarat recunoscătoare pentru clipele petrecute în natură alături de fiul ei și a lăsat să se înțeleagă că astfel de escapade sunt o adevărată binecuvântare.

Imagini adorabile cu fiul lui Ștefan Bănică și al Laviniei Pîrva. Cât de mult a crescut Alexandru (3)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19
Decizia instanței în cazul studentei care și-a dat în judecată părinții pentru o pensie de 2.000 de lei. Demersuri la „toate organele de investigații”
Recomandări
Decizia instanței în cazul studentei care și-a dat în judecată părinții pentru o pensie de 2.000 de lei. Demersuri la „toate organele de investigații”

Cu aniversarea de 6 ani a lui Alexandru apropiindu-se, este de așteptat ca părinții să-i organizeze o petrecere pe măsura vârstei și energiei sale, alături de prieteni și familie. Fanii cuplului sunt deja curioși să vadă cum va fi marcat acest moment special din viața micuțului.

În mai 2019, Ștefan Bănică jr a devenit tată pentru a treia oară. Cântăreața Lavinia Pîrva l-a adus pe lume pe Alexandru, băiatul cel mic al artistului. El mai are un băiat, pe Radu Ștefan Bănică, din relația cu Camelia Constantinescu, și pe Violeta, din căsnicia cu Andreea Marin.

Alexandru, fiul Laviniei Pîrva și al lui Ștefan Bănică jr, e atras de muzică

De curând, Lavinia Pîrva a rupt tăcerea și a spus că Alexandru e atras de muzică. Astfel, e posibil ca băiețelul să calce pe urmele părinților lui, Ștefan Bănică jr e un actor și un cântăreț consacrat, iar Lavinia Pîrva activează și ea în industria muzicală.

„Alexandru este un copil extraordinar pentru că eu, ca mamă, aș putea vorbi mult și bine la superlativ despre copilul meu, dar obiectiv vorbind, este un copil absolut normal, care face lucruri normale pentru vârsta lui, cum este normal să fie un copil de vârsta lui. Este ușor prematur să vorbim despre pasiunile lui, dar el a crescut în mediul acesta.

Crin Antonescu a citit pasaje din declarația sa dată pentru Securitate în 1988: „A fost o decizie de necolaborare”
Recomandări
Crin Antonescu a citit pasaje din declarația sa dată pentru Securitate în 1988: „A fost o decizie de necolaborare”

Îi place să mergem la teatru, îi place să ne vadă pe scenă, face ore de pian, dar nu știu ce va vrea să facă în viitor. Ce va vrea el să facă, aia să facă!”, a declarat Lavinia Pîrva pentru Playtech.

Lavinia Pîrva nu vrea să pună presiune pe fiul ei

Cu toate acestea, Lavinia Pîrva și Ștefan Bănică jr încearcă să nu pună presiune asupra fiului lor și îl încurajează să facă ceea ce îi place. „Ca mamă, sigur că sunt fascinată de tot ce înseamnă el, însă, obiectiv vorbind, Alexandru este un copil normal, cu preocupări firești pentru vârsta lui, și asta ne și dorim, să aibă o copilărie normală, nu voi pune niciodată presiune pe el.

Consider că sarcina mea este de a-i oferi variante. El va alege ce va face. Îi place când ne vede pe scenă, a început și lecțiile de pian, îi plac filmele și teatrul. Dar cred că este firesc, pentru că a crescut în mediul acesta, însă este prematur să spunem că asta va face în viață”, a declarat artista pentru viva.ro.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Unica.ro
Nu și ei! Erau atât de frumoși împreună! Încă o DESPĂRȚIRE zguduie lumea mondenă, chiar înainte de Paște. Și-au spus ADIO după 2 ani de relație
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Viva.ro
Cum arată casa în care locuiește George Simion. Are un apartament de 50 de metri pătrați, decorat în alb și gri și multe fotografii înrămate, iar un detaliu în mod special le-a atras atenția tuturor
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
Libertateapentrufemei.ro
Vedeta Kanal D, divorț-șoc, după 13 ani de căsnicie. E știrea momentului în showbiz. Primele declarații: “Ne-am separat...”
În Săptămâna Mare, CTP contestă imaginea Mântuitorului: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”
Adevarul.ro
În Săptămâna Mare, CTP contestă imaginea Mântuitorului: „În profunzimea ideii de Iisus stă o femeie, nu un bărbat”
Cătălina Grama, imagini de vis din vacanță. Actrița e pe un vas de croazieră cu cei doi copii: „Trăim această aventură împreună.” FOTO
Elle.ro
Cătălina Grama, imagini de vis din vacanță. Actrița e pe un vas de croazieră cu cei doi copii: „Trăim această aventură împreună.” FOTO
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Unica.ro
Dezvăluirea lui George Simion despre Călin Georgescu. Un detaliu în ceea ce privește declanșarea pandemiei a atras atenția tuturor
Pasageră, uimită de o regulă "nescrisă" invocată de stewardesă în timpul zborului: "După logica asta..."
Observatornews.ro
Pasageră, uimită de o regulă "nescrisă" invocată de stewardesă în timpul zborului: "După logica asta..."
Horoscop 18 aprilie 2025. Racilor li se deschide o oportunitate importantă de câștig financiar pentru perioada următoare
HOROSCOP
Horoscop 18 aprilie 2025. Racilor li se deschide o oportunitate importantă de câștig financiar pentru perioada următoare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI