S-a aflat târziu despre relația lui Smiley cu Gina Pistol, iar când vedeta de la Antena 1 a anunțat că este însărcinată, vestea a bucurat pe toată lumea. De când au devenit părinți, Gina Pistol și Smiley au început să se afișeze mai mult pe rețelele de socializare, iar de curând au postat și o serie de fotografii din casa în care stau.
Cuplul locuiește într-o vilă dintr-un complex rezidențial de la ieșirea din București, în Cernica. Casa are living, bucătărie deschisă, trei dormitoare, trei băi și garaj și a fost achiziționată cu aproximativ 300.000 de euro. În casa lui Smiley și a Ginei Pistol predomină nuanțele de albastru și bej, iar mai mulți arhitecți au lucrat la vilă. Artistul a cumpărat casa în urmă cu 10 ani, mai exact în anul 2011.
Motivul pentru care Gina Pistol și Smiley nu arată chipul fetiței lor
Toată lumea așteaptă cu mare nerăbdare să-i vadă chipul micuței Josephine, însă Gina Pistol și Smiley nu au de gând să o arate prea curând. Fanii au insistat cu întrebările și au vrut să afle de ce nu vor să o arate pe fetița lor.
Smiley consideră că fiica lor are nevoie de intimitate, iar micuța va apărea pe rețelele de socializare atunci când își va dori ea. „Pentru mine este foarte clar. În momentul în care îmi va spune cu cuvintele ei că își dorește neapărat să ajungă pe Tik Tok, atunci o să apară și ea pe Tik Tok. Decomandată nu înțeleg ce îmi spune. Ea zice ceva, dar nu știu exact ce spune”, le-a spus Smiley fanilor săi de pe Tik Tok.