Situat pe Quai Voltaire, în arondismentul 7 al orașului, apartamentul cu trei camere, 260 de metri pătrați, situat la etajul al treilea, a fost vândut cu aproape dublul prețului de listă de 5,3 milioane de euro (5,7 milioane de dolari).

Deși este găzduit într-o clădire din secolul al XVII-lea, apartamentul se remarcă prin designul său ultramodern.

În anunț se descria „stilul avangardist” și „liniile curate și organice” ale apartamentului, iar fotografiile care îl însoțesc arată camere spațioase, luminoase, cu podele gri lustruite. O cameră mare este căptușită de o serie de rafturi de la podea până la tavan și există un dressing spațios, așa cum ar fi de așteptat în reședința unuia dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Cunoscut mai ales ca director de creație al casei de modă Chanel, rol pe care l-a deținut din 1983 până la moartea sa în 2019, Karl Lagerfeld a fost celebru și pentru casele sale luxoase.

Întreaga amploare a acestui „mare lux” este dezvăluită în cartea „Karl Lagerfeld: A Life in Houses”, care a fost publicată în ianuarie.

Prezentând imagini rar văzute din 13 dintre proprietățile lui Karl Lagerfeld din Europa – care acoperă Paris, Monte Carlo, Roma, Hamburg și multe altele – cartea dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a designerului și oferă o perspectivă asupra simțului său stilistic atunci când venea vorba de design interior.

Gusturile lui Karl Lagerfeld s-au schimbat de la o proprietate la alta, potrivit scriitorului de modă Patrick Mauriès, care a scris introducerea cărții.

„Se schimba mereu de la o atmosferă la alta, de la interioarele anticariate la cele ultramoderne”, a spus Mauriès despre estetica de design a lui Karl Lagerfeld, după ce a vizitat multe dintre proprietățile sale de-a lungul anilor, în special cele din Paris, potrivit cnn.com.

„Este o singularitate în sensul că nu există unitate în tipul său de decorare”.

Cine a fost Karl Lagerfeld, „Kaiserul” modei mondiale

Omul care a condus Chanel peste 30 de ani a combinat talentul artistic cu flerul în afaceri, a transformat celebra casă de modă franceză într-un business de 20 de miliarde de dolari în 2017.

Dar brandul lui Lagerfeld a mers dincolo de activitățile sale în afaceri și a fost regăsit în fiecare aspect al vieții sale. Era instantaneu recunoscut grație cozii sale albe, a ochelarilor întunecați și a cămășilor albe cu guler înalt. Dar la ce altceva să te aștepți de la un bărbat care a declarat că „cineva care poartă pantaloni de jogging a pierdut controlul asupra vieții sale”.

„Sunt o etichetă mergătoare”, a declarat el pentru CNN în 2011. „Numele meu este Labelfeld nu Lagerfeld” (n.r. – Label înseamnă etichetă în engleză).

Karl Lagerfeld – Nașterea unei celebrități

Data exactă a nașterii lui Karl Lagerfeld a fost pentru mult timp o controversă. În conformitate cu site-ul său, celebrul designer s-a născut în 1938. Cu toate acestea, se pare că este cu cinci ani mai bătrân și a venit pe lume în septembrie 1933.

Cert este că Lagerfeld s-a născut în Hamburg, mama sa fiind germană și tatăl său suedez. Pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, familia s-a mutat în orașul Bad Bremstedt.

Tânărul Karl Lagerfeld, care nu a avut intenția de a rămâne în țara sa natală, dezvoltase un gust pentru modă și simțea că este destinat pentru fapte mari. Astfel că, în 1952, s-a mutat la Paris.

În capitala Franței, s-a remarcat prima dată în 1954, când a câștigat premiul întâi pentru schiță a unui sacou, care a fost realizat apoi de Pierre Balmain. Designerul, impresionat de creația lui Lagerfeld, i-a oferit un loc de muncă ca asistent.

Trei ani mai târziu, neamțul a fost numit director de artă al lui Jean Patou, iar în 1965, va începe o colaborare cu casa de modă italiană Fendi.

În 1983 a început să lucreze ca director artistic al Casei Chanel. De atunci a fost permanent în lumina reflectoarelor și este creierul care a stat cu adevărat în spatele succesului brandului în următorii treizeci de ani.

Încă din al doilea an de muncă la Chanel, el și-a lansat și propriul brand, Karl Lagerfeld.

Într-un moment în care totul părea să meargă foarte bine în viața sa, tragedia l-a lovit pe plan personal. În 1989, partenerul său de aproape două decenii, aristocratul francez Jacques de Bascher, a murit din cauza unei boli crunte.

Moartea lui Bascher, despre care se spune că l-a înșelat pe Lagerfeld cu rivalul său pe termen lung Yves Saint Laurent, l-a făcut pe șeful Chanel să se îngrașe foarte mult și să se implice în mai multe relații cu tineri.

Ulterior a slăbit 43 de kilograme și a transpus experiența aceasta într-o carte „The 3D Diet”. Volumul a avut un succes impresionant.

În 2004, Lagerfeld a devenit primul designer de modă care a colaborat cu magazinul H&M pentru haine de stradă

Nu s-a căsătorit niciodată și spunea că dacă ar putea, ar face schimb de jurăminte cu pisica sa Choupette.

Cu două luni înainte de moartea sa, octogenarul a respins zvonurile că își scria memoriile. „Nu am nimic de spus”, a spus el. „De fapt, încerc să mă asigur că nu voi rămâne în memoria colectivă”, a mai spus Kaiserul.

FOTO: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News