Nea Marin locuiește într-o vilă spectaculoasă situată în zona Sălăjan din Capitală. În urmă cu ceva timp, prietenul său apropiat, Liviu Vârciu, a filmat în detaliu interiorul casei și a publicat imaginile pe internet, oferind astfel fanilor o privire detaliată asupra acestei proprietăți de lux.

Vila lui Nea Marin îmbină armonios stilul tradițional românesc cu elemente moderne, rezultând o locuință de care coregraful este foarte mândru. Fațada modernă și detaliile arhitecturale rafinate sunt doar câteva dintre elementele care fac această casă de sute de mii de euro un loc special, potrivit unica.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 32

În filmările realizate de Liviu Vârciu, interiorul casei se remarcă prin eleganță și modernitate. Camerele sunt spațioase și frumos mobilate, iar livingul, una dintre camerele preferate ale lui Vârciu, este decorat cu vopsea aurie, are două televizoare și o canapea confortabilă, fiind un spațiu ideal pentru relaxare și petrecerea timpului liber în familie.

Nea Marin are și un birou amenajat în casă, unde își desfășoară activitățile administrative. Dormitoarele sunt mobilate cu paturi matrimoniale, dulapuri și noptiere, oferind un spațiu confortabil pentru odihnă. La etaj, fiecare cameră este decorată cu grijă pentru a asigura un maxim de confort, iar la mansardă, coregraful a amenajat o cameră de zi cu ferestre în tavan, care permit luminii naturale să inunde spațiul și oferă o vedere panoramică asupra cerului.

Casa lui Nea Marin reflectă gusturile și preferințele sale, fiind decorată cu diverse elemente unice. Potrivit prețurilor zonei, publicate pe site-urile agențiilor imobiliare, o vilă precum cea a juratului de la „Splash! Vedete la Apă” nu poate fi achiziționată la un preț sub 200.000 de euro.

Nea Marin revine în juriul de la „Splash! Vedete la apă”

Iulia Albu, Clara Gherase, Nea Marin şi Cosmin Natanticu revin la masa juriului în cel mai nou sezon „Splash! Vedete la apă” și vor nota prestațiile celor peste 60 de vedete, din domenii cu totul diferite, ce au acceptat provocarea de a-și depăși limitele și de a-și înfrunta fricile. Noul sezon va avea premiera începând cu 29 iunie, în fiecare sâmbătă și duminică, de la 20.00, la Antena 1.

„Sunt în postura de jurat în cadrul acestui show pentru a treia oară și încă nu îmi vine să cred cât de repede trece timpul. De data aceasta, filmăm la Complexul Sportiv de Natație Otopeni și cred că va fi cel mai tare sezon de până acum. Eu, fiind un perfecționist convins, mi-aș dori ca fiecare dintre cei care participă să-și depășească limitele și să sară de la cea mai mare înălțime”, a declarat Nea Marin, continuând, în spirit de glumă: „Printre participanți se numără mulți «prieteni» de-ai mei, pe care abia aștept să-i arunc în apă!”.

Urmărește-ne pe Google News