După patru ani de relație, Oana Radu și Cătălin Dobrescu s-au despărțit, divorțul fiind pronunțat în luna decembrie a anului trecut. Pe parcursul mariajului lor, cei doi și-au cumpărat împreună un apartament, pe care l-au amenajat cu mobilă de lux, dar și o mașină cu care ea mergea cu echipa la concerte.
După despărțire, ei au fost nevoiți să împartă bunurile comune, însă nu au căzut la un acord. El continuă să locuiască în apartamentul lor, iar artista s-a mutat. „Eu și fostul meu soț aveam împreună un apartament și o mașină de concerte. Am muncit pentru acel apartament. (…)
Am stabilit în urma divorțului că o să rămân eu în casă și să îi dau lui Cătălin o sumă de bani. (…) După ce mi-a zis că vrea banii în 6 luni, a hotărât să revină în București în apartament și a zis că nu pleacă de acolo până nu îi dau banii și că nu contează că locuiește acolo, pentru că el va dormi pe jos.
I-am explicat că nu putem locui împreună pentru că în fiecare ne certam și certurile erau foarte urâte. Am zis, ok, rămâi tu aici și eu o să plec, văd pe unde dorm. Și așa am făcut timp de două luni de zile, dormeam pe unde apucam ca să evit discuțiile”, a povestit vedeta pe rețelele de socializare.
Cum arată noua casă a Oanei Radu
Astfel, vedeta a luat decizia de a-și achiziționa o casă. Oana Radu e acum posesoarea unei locuințe de vis, care încă se află în proces de amenajare și renovare. Artista are acum o casă cu etaj și curte. Și a publicat deja primele imagini cu locuința.
„Mi-am cumpărat casa visurilor mele. Am zis așa – dacă nu mă pot bucura de apartament, las legea să rezolve toate problemele, pentru că eu am încredere în justiția română. Și evident că în timpul ăsta eu nu pot sta să îmi plâng de milă. Și am ales să-mi cumpăr cea mai frumoasă casă pe care o puteam avea vreodată”, a mai transmis ea, încântată că și-a cumpărat casă.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13Oana Radu: „Eu eram sursa de venit din familia noastră”
În mediul online, Oana Radu a vorbit și despre veniturile pe care ea le-a adus pe timpul căsniciei și cum s-a implicat Cătălin Dobrescu în activitatea ei de artist. „Cred că nu mai e niciun secret că eu eram sursa de venit din familia noastră. Și aici o să dezvolt puțin lucrurile. Când am început această relație, Cătălin antrena în Craiova.
În momentul în care a hotărât să se mute la București și concertele au început să vină foarte mult, el a renunțat la ceea ce făcea pentru a conduce mașina la concerte și pentru a răspunde la telefon când se programau concerte. Mai exact se ocupa de numărul de booking.
Nu s-a renunțat la meseria de antrenor din altruism, ci pentru că eu aveam atât de multe concerte. Așa că el a început să conducă mașinile la concerte și să răspundă la telefon”, a mai zis ea.
1Gin • 01.04.2024, 10:48
Și această casă va fi împărțită la divorț pentru că a fost cumpărată în timpul căsătoriei.