După ce zilele trecute Carmen Șerban a postat în mediul online câteva fotografii realizate după ce a suferit unele operații estetice, iar fanii aproape că nu au mai recunoscut-o, deoarece pare mult mai tânără, iată că acum a venit și rândul unui bărbat celebru să treacă pragul unui cabinet.

Este vorba despre Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai mari atacanți care au evoluat vreodată în Liga 1 și totodată cel care deține recordul de meciuri jucate în prima ligă din România: 515!

Ionel Dănciulescu a ales o procedură de estompare a ridurilor

Actual conducător la CS Dinamo și fost fotbalist la echipe precum Dinamo București, Steaua București, Altay say Hercules Alicante, Ionel Dănciulescu a mers la o clinică ultramodernă din București, acolo unde a ales o procedură de estompare a ridurilor cu toxină botulinică, după cum Libertatea a aflat în exclusivitate.

„Acest meci e câștigat din start de mine. Toată lumea e puțin reticentă, în special bărbații, de a face procedurile acestea, care, din punctul meu de vedere, sunt benefice și te ajută să ai un ten sănătos, să nu mai ai riduri. E foarte ok, nu simt absolut nimic”, a spus Ionel Dănciulescu.

Procedura pe care a ales-o fostul fotbalist este una minim-invazivă, în care toxina botulinică este injectată de specialist în anumite puncte strategice, pentru a estompa ridurile din etajul superior al feței: frunte, glabelă și colțurile externe ale ochilor sau așa-numita „laba gâștei”.

Cât costă un kilogram de carne de miel pentru Paște 2025? „Oricine își poate permite o pulpiță”
Recomandări
Cât costă un kilogram de carne de miel pentru Paște 2025? „Oricine își poate permite o pulpiță”

Cât l-a costat intervenția pe fostul fotbalist

Rezultatul acestei proceduri care costă în mod normal 1.500 de lei se va vedea în aproximativ o săptămână de la intervenție, iar în 14 zile Ionel Dănciulescu va observa estomparea ridurilor.

Ionel Dănciulescu a mers la esteticianIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

În urmă cu aproximativ șase luni, și Eduard Andreianu, cunoscut de publicul larg drept CRBL, a decis să își facă o operație estetică la nivelul feței.

„Operația de blefaroplastie se afla pe lista mea de dorințe de mulți ani, dar am amânat-o din diverse motive. În sfârșit, am reușit să fac acest pas”, spunea la acea vreme CRBL.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Unica.ro
Wow, ce casă frumoasă!! Andra și Cătălin Măruță au dat luxul și opulența pe o casă simplă, elegantă, cu piese de mobilier în culori naturale și decorațiuni vesele. GALERIE FOTO
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Viva.ro
Cum arăta Anca Alexandrescu la debutul în presă. La 20 de ani purta ținute sexy, transparente și poza îndrăzneț
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Uite cum arăta înainte de operațiile estetice. E de nerecunoscut
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar și extrem de valoros
Adevarul.ro
O mină în ruină din România va fi repornită cu 200 de milioane euro. Din interior se extrage un mineral rar și extrem de valoros
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Elle.ro
Ce i-a spus Ștefan Bănică fiului său când a aflat că tânărul e în distribuția unui serial de la Antena 1: „M-a felicitat…”
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
Observatornews.ro
Vasilica a cheltuit 5 euro pe un loz răzuibil şi a câştigat 50.000 de euro, în Italia. De ce nu poate încasa banii
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc,  nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2025. Vărsătorii caută liniștea în familie, dar nici acolo nu o găsesc, nu pentru că nu ar fi, ci pentru că nu o pot simți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI