Larisa Iordache s-a fotografiat într-o ținută roșie, care i-a pus în evidență burtica de gravidă, fiind în luna a cincea. Aceasta a trecut printr-o transformare radicală și postează o mulțime de imagini din perioada în care se află acum.
Medicul i-a interzis să mai zboare cu avionul
Larisa Iordache și soțul ei, Cristian Chiriță, au organizat o vacanță în Thailanda, unde trebuiau să plece în perioada următoare. Mredicul i-a cerut, însă, să nu facă acest pas, pentru a rămâne sub supraveghere.
”Nu o să mai putem să mergem pentru că doamna doctor mi-a spus că nu am voie să zbor atât de mult, având șapte luni la momentul de atunci. A zis (…) Nu ne-am gândit la acest aspect. Chiar a fost o surpriză și pentru noi, că deja luasem biletele pentru Thailanda, era totul plănuit, era totul gata”, a declarat Larisa Iordache, la Vacanță de vedetă.
Fetița se va naște în luna martie
În cadrul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri pe Instagram, Larisa Iordache a dezvăluit când va veni pe lume fetița ei.
„Anul ce vine în martie”, a scris Larisa Iordache, pe Instagram. De asemenea, Larisa Iordache a fost întrebată dacă este fericită că va deveni mamă de fetiță. „Sincer, am simțit. Doar că nu am vrut să mă pronunț până nu am văzut rezultatul dorit. Deoarece este un copil dorit și iubit deja”, a mai spus sportiva, pe Instagram.
Larisa Iordache, fostă gimnastă, cvadruplă medaliată mondială și de 12 ori medaliată europeană, se pregătește să devină mamă. Retrasă din activitate în decembrie 2021, Larisa e căsătorită cu Cristian Chiriță, fost jucător de tenis de masă.
Aceasta a povestit la emisiunea „La feminin” de pe GSP.RO perioada prin care trece și ce planuri are cu viitoarea fetiță a cuplului. „Este medalia noastră prețioasă, atât pentru mine, cât și pentru Cristian. Pentru că în goana după medalii am uitat cât de important este să ne bucurăm de toate lucrurile pe care le trăim. Iar acum trăim, așa, o poveste foarte frumoasă și ne bucurăm”, a declarat Larisa.