În urmă cu aproximativ o săptămână, Lavinia Pîrva și fiul Alexandru s-au îmbarcat în avion cu destinația Laponia. Cântăreața nu a fost singura vedetă pe acest zbor, Andreea Bălan, Victor Cornea și copiii lor au avut aceeași destinație, la fel și Elwira și Mihai Petre, dar și Adela Popescu și Radu Vâlcan.
Ajunsă în Laponia, Lavinia Pîrva și-a ținut fanii la curent pe rețelele de socializare cu toate activitățile pe care le-a avut în vacanța în Laponia. Cântăreața s-a bucurat de peisajul de iarnă, ba chiar l-a tras cu sania pe fiul Alexandru, iar împreună au văzut aurora boreală.
Într-o zi s-au plimbat și cu sania trasă de reni, iar în altă zi s-au întâlnit cu Moș Crăciun, la căsuța lui din Laponia.
Alexandru, când a ajuns la căsuța lui Moș Crăciun, nu s-a emoționat, dimpotrivă, a mers și l-a îmbrățișat pe Moș Crăciun. Lavinia Pîrva l-a și filmat, iar momentul l-a postat pe rețelele de socializare. „Minunat”, i-au scris fanii pe Instagram Laviniei, care a mers doar cu fiul în vacanță, Ștefan Bănică jr e în România, căci în această perioadă susține concertele lui de Crăciun.
Momentul inedit trăit de Lavinia Pîrva în avion
Lavinia Pîrva a fost martoră când Andreea Bălan a fost cerută în căsătorie de Victor Cornea. Pe 3 decembrie, în avionul spre Laponia, Andreea Bălan a avut parte de o surpriză uriașă: a fost cerută în căsătorie. „În acest decor magic către Laponia, Moș Crăciun mi-a lăsat o scrisoare pentru o persoană prezentă la bordul acestei aeronave. Dragă Andreea, de-a lungul anilor ai fost o persoană minunată și un dar pentru noi toți cei din jur. Totuși, cel mai frumos dar pe care l-ai oferit a fost iubirea pentru Victor. Astăzi, el are o întrebare foarte specială pentru tine”, a spus o însoțitoare de bord, la microfon.
Apoi, Victor Cornea s-a pus în genunchi în fața artistei și a cerut-o în căsătorie. „Te iubesc”, a putut fi auzită cântăreța, în timp ce lumea din avion aplauda.
La momentul inedit au asistat mai multe vedete, care au călătorit cu același avion în Laponia. Damian Drăghici, Mihai Petre și Lavinia Pîrva au văzut când Andreea Bălan a primit inelul de la Victor Cornea. Pe Instagram, soția lui Ștefan Bănică jr a făcut și dezvăluiri: „Am trăit un moment extrem de emoționant alături de niște oameni absolut minunați, moment despre care nu am bănuit nimic, iar pentru asta te felicit, Victor Cornea. Ai reușit să emoționezi un avion întreg. Sunt fericită pentru voi! Casă de piatră”, este mesajul transmis de Lavinia Pîrva pe rețelele de socializare.