Ani buni, Cristina Ich a locuit într-un apartament din Piața Charles de Gaulle, în zona Aviatorilor din București. În anul 2020 și-a cumpărat propriul apartament în zona Băneasa din Capitală, apartament pe care a spus că l-a achiziționat de pe urma muncii sale, ca și creator de conținut pe rețelele de socializare.

„Nu vreți să știți, fetelor, ce satisfacție am. Am apartamentul așa cum mi l-am dorit. Am venit acum de la notar. Deci sunt așa emoționată. E așa o satisfacție să ai ceva din munca ta. Ceva așa cum ți-ai dorit tu. Mi se pare că e ceva unic. E o satisfacție foarte mare.

Abia aștept să vă arăt cum mi-l fac și cum îl mobilez. O să îl fac bombă. Îi ziceam și mamei, toată viața nu ai parte de nimic, apoi îți iei tu mașina, casa… din banii tăi, din ce ai făcut tu cu mâna ta. Până la 33 de ani mă simt foarte bine. Pot să spun că sunt liniștită”, mărturisea Cristina în septembrie 2020.

Cristina Ich, ședință foto în apartamentul ei

La scurt timp a început și renovarea apartamentului, care a fost decorat după placul ei și sfaturile arhitectului Eduard Năstăsoiu. „În cam o săptămână, două îmi vin și ușile. Sunt în același stil cu pereții, cu mânerele aurii mate, sunt superbe. Superbe! Mai durează puțin”, le transmitea ea fanilor în mediul online, în legătură cu avansarea lucrărilor.

Când apartamentul a fost gata, Cristina Ich a și realizat o ședință foto în apartamentului ei de lux, fotografiile fiind realizate de Sabin Prodan. Pentru Elle Decoration, ea a deschis ușile casei. „Christina Ich are o casă super stylish, într-un stil neoclasic cu accente pariziene, în care se simte confortabil. Spațiul ei preferat este dormitorul”, a transmis revista.

 

Cum arată dormitorul Cristinei Ich

În dormitor, Cristina Ich are un pat de mijloc, mare, tapițat cu catifea gri. În stânga și în dreapta sunt noptierele, care sunt ornamentate cu detalii aurii. Întreaga mobilă a fost realizată la comandă, din cele mai scumpe și rafinate materiale.

În living are o zonă de luat masa

Sufrageria Cristinei Ich e împărțită în mai multe zone, bucătăria fiind open-space. Vedeta are în sufragerie o zonă cu canapea și fotolii crem, un televizor pe perete, dar și o zonă de luat masa, cu mai multe scaune. Și băile din apartament sunt atent decorate, cu gri, alb, dar și verde.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Cristina Ich a renunțat la Facultatea de Medicină, iar acum e influencer

În prezent, Cristina Ich e influencer de succes, are peste 900.000 de urmăritori pe Instagram, acolo unde are și multe campanii. Într-un interviu pentru Unica, ea a vorbit despre viața ei profesională, cum a renunțat la Facultatea de Medicină pentru a urma alte pasiuni.

„Am avut o perioadă în care am explorat medicina ca posibilă direcție pentru viitorul meu. Am fost și rămân atrasă de fascinația medicinii, de procesul de descoperire a misterelor corpului uman”, a spus Cristina Ich.

Și a continuat: „De înțelegerea complexității modului în care funcționează acesta. Pe măsură ce am avansat în studii, am devenit conștientă de nivelul extrem de ridicat de rigurozitate pe care medicina îl impune. A fi medic nu presupune doar a lucra într-un program fix, ci implică disponibilitate continuă și o dăruire fără rezerve.

Această conștientizare m-a condus către o introspecție profundă. În cele din urmă am ajuns la concluzia că nu aș fi putut fi medicul pe care îl auzi pe holurile unui spital. Am descoperit că abordarea medicală pură, concentrată pe soluții în cadrul unui cabinet sau spital, nu se potrivea cu felul meu de a fi.

Emoțiile și empatia pe care le simt sunt aspecte care mă recomandă mai mult către a-i susține pe ceilalți nu doar în interiorul unui cabinet medical, ci în afara lui. Din acest motiv, am decis să mă îndrept către alte pasiuni care îmi pot permite să-mi folosesc calitățile într-un mod mai complex și personal. Medicina va rămâne întotdeauna un punct sensibil în inima mea. Ceea ce am învățat în acea perioadă mi-a oferit o perspectivă valoroasă asupra vieții și a propriei mele direcții”.

Urmărește-ne pe Google News