Căsătoriți din anul 2008, Mihai Petre și Elwira și-au întemeiat o familie frumoasă, împreună au două fetițe, care moștenesc multe dintre trăsăturile mamei lor. Deși au cariere de succes în dans, cei doi au fost preocupați mereu de familia lor, iar tot timpul liber pe care îl au îl dedică celor dragi.
De curând, aceștia s-au mutat și într-o casă nouă. Pe Instagram, Elwira Petre a anunțat că și-au făcut bagajele și au plecat din vila în care au locuit timp de 14 ani, unde au amintiri frumoase. S-a filmat pe ea, dar și pe cele două fetițe ale ei cu bagajele, pe care le-a transportat în cutii.
Cum arată casa în care au locuit Mihai Petre și Elwira
Totodată, Elwira Popescu a arătat imagini și cu casa în care a locuit cu familia. Au lăsat-o complet mobilată și cu toate dotările, cu televizoare, cu mașina de spălat, aragaz și altele. A prezentat sufrageria, unde are o canapea mare și un televizor pus pe o comodă, unul dintre dormitoarele de la etaj care are baie proprie, camera fetiței mici, dar și băile.
„După 14 ani petrecuți în căsuța noastră dragă, a venit timpul pentru o schimbare. Mare! Pentru mine a fost tare emoționant să ne mutăm. Iar pentru fete a fost distractiv😅 Lui Mihai i-am făcut o surpriză și practic s-a întors de la un concurs unde a arbitrat direct în casa nouă. Am creat multe multe amintiri minunate unde am locuit până acum și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Începe o altă poveste! ❤️”, a transmis ea în mediul online.
Cei care o urmăresc au și reacționat: „Să fie într-un ceas bun! Să vă bucurați de noua casă, să adunați amintiri frumoase și să vă fie bine!❤️”. Și vecinii au avut un mesaj pentru Elwira Petre: „Sunt foarte tristă! Mi se pare că ați lăsat un mare gol pe strada noastră! Să fiți fericiți în noul cămin!❤️”. „Mulțumim, venim în vizită❤️”, le-a scris vedeta.
Și Dana Rogoz a avut un mesaj pentru Elwira: „Să fiți fericiți și să adunați și mai multe amintiri frumoase în căsuța nouă!”.
Detalii neștiute din căsnicia lui Mihai Petre cu Elwira
Mihai și Elwira Petre sunt căsătoriți din 2008 și au împreună două fetițe. Cei doi formează unul dintre cele mai admirate cupluri, iar odată cu participarea la „Asia Express” într-unul din sezoanele trecute, aceștia și-au câștigat simpatia publicului. În cadrul unui interviu, Elwira a vorbit despre un moment emoționant de la „Asia Express” și a dezvăluit dacă există gelozie în relația lor. Toți fanii țin minte momentul în care Elwira Petre i-a făcut o declarație de dragoste soțului său în „Asia Express”, fără să își abțină lacrimile.
„Cred că ne declarăm cumva iubire zilnic, prin lucrurile mici. Nu există momente în care zicem: Hai să ne așezăm la masă și să ne spunem poezii! S-a întâmplat așa în Asia pentru că s-a adunat foarte mult dor, dor de fete, dor de casă, dor de familie, de viața obișnuită, de zi cu zi. Cred că fiecare când este în Asia și simte acest dor, simte o mare ușurare în momentul în care pune totul pe hârtie și cumva le exteriorizează puțin”, a spus Elwira pentru Ego.ro. Elwira a explicat că gelozia nu a existat în relația lor. Au avut încredere unul în celălalt, iar asta a făcut ca relația lor să meargă mult mai bine.
„Gelozie nu pot să zic că a existat. Ținem foarte tare unul la celălalt și cred că asta ne-a dat un soi de siguranță în relație. Suntem și cinstiți. Știe toată lumea că Mihai nu face sugar coating. El este foarte direct. Cred că asta ne-a ajutat puțin în relație, pentru că tot ce ai pe suflet spui”.