Cu o cameră de aproape 10 kilograme în spate, băieții trebuie să alerge, să urce, să coboare, să stea în ploaie sau soare alături de perechile lor. Situațiile sunt cu atât mai dificile cu cât există momente în care terenul este foarte alunecos, sunt nevoiți să alerge prin traficul nebun din Asia sau să filmeze de pe scutere, totul pentru a surprinde cât mai bine tensiunea acestui show.

Având în vedere condițiile și ritmul în care se desfășoară întreaga cursă, au apărut și primele accidentări – încheieturi luxate,probleme cu spatele sau genunchi avariați. Mâncarea este și ea o problemă. Consumul de energie este foarte mare și greu de compensat în cazul în care nu te poți obișnui cu bucătăria asiatică, atât de diferită față de cea românaească.

Filmat in Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda, Asia Express este un reality ce duce show-ul de aventură la un alt nivel. Vedetele implicate au numit-o deja „aventura vietii lor” si nu există zi în care să nu spună că nu se așteptau să fie atât de dificil. Deși implicați în tot felul de emisiuni de gen, cameramanii spun și ei că experiența Asia Express nu poate fi comparată cu nimic altceva. „Am filmat atât de mult încât am dezvoltat deja un tic. Știți cum telefonul e deja parte dn nou și dacă îți lipsesște mai mult de 5 minute începi să îl cauți. Așa suntem și noi cu camerele, a povestit Iulian Dincă, unul dintre operatori. „Am filmat multe reality-show-uri, în tot felul de condiții, dar Asia Express este de departe cel mai greu, cel mai solicitant și cel mai frumos. Când  atingi un grad maxim de oboseală și îți spui că nu mai poți, că vrei să pleci acasă, descoperi un loc minunat sau echipa ta câștigă o misiune importantă și atunci simți cum te umpli iar de energie”, spune Marius Pirea.

Citește și

REPORTAJ / ”Montana” atacă Cercul Polar! Locomotivele de la Craiova vor călători în Suedia, la -40 de grade Celsius (FOTO)

VIDEO | Mihai Șora, la aproape 102 ani: „De multe ori simt impulsul de a ieși în stradă, dar strada este goală, lumea a obosit”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News