Prinși de febra Tik Tok, jurații iUmor Delia și Mihai
Bendeac profită de fiecare moment atunci când se întâlnesc pentru a produce un
nou filmuleț. Iar dacă prezentatorii Șerban Copoț și Dan Badea intră în joc,
singurul care s-a ținut departe a fost Cheloo.

Intrigat, Mihai Bendeac a insistat totuși ca să vadă ce l-ar putea determina pe Cheloo să își deschidă un cont pe această rețea.

”Ce faci dacă vine cineva la tine cu o geantă plină cu bani, 3-4 milioane de euro, și îți zice: Deschideți cont de Tik Tok pentru cinci ani și trebuie să dansezi, să faci ca toți ceilalți?”, a întrebat actorul.

Pus în dilemă, inițial, Cheloo a cântărit decizia, dar a găsit în scurt timp și o soluție. “Dacă avem 5 ani… 5 ori 365 de zile, câte avem nevoie… asta înseamnă că muncim trei luni și apoi suntem în vacanță!”, a spus Cheloo.

Începând din această toamnă, fiecare săptămână se va încheia
cu o doză generoasă de umor excentric! Sezonul 9 iUmor va avea premiera
duminică, 13 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, iar Delia, Cheloo și
Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile
lumii.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin “Thumbs Up” pentru “DA” şi “Thumbs Down” pentru “NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de “DA” de la juraţi vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Urmărește-ne pe Google News