Pe 14 iunie, Irina Columbeanu a ajuns în România după șase ani în America. E stabilită la Malibu alături de mama ei, Monica Gabor. În țară a revenit pentru a-și revedea tatăl, pe fostul milionar Irinel Columbeanu care și-a pierdut toată averea și locuiește la azil, dar și pentru o vacanță binemeritată.

Tânăra în vârstă de 16 ani a stat puțin în București, după care a călătorit la Cluj, a ajuns chiar și la Iași, dar și la Bacău, acolo unde le-a văzut pe rudele mamei sale. Vacanța a continuat pentru Irina Columbeanu, care s-a bucurat și de o vizită la Târgu Ocna, la salină, dar și de o plimbare în natură, unde a mâncat cireșe direct din copac.

Pe Instagram, Irina Columbeanu a postat mai multe fotografii, care au fost apreciate și comentate chiar și de prietenii ei din America.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Irina Columbeanu nu vrea să facă facultatea în America

În anul 2018, Irina Columbeanu a părăsit România. S-a mutat în America, acolo unde era stabilită deja mama ei, Monica Gabor. Referitor la studiile ei, după ce a urmat cursurile Liceului Francez „Anna de Noailles” din România până în 2018, ajunsă în Malibu, Irina Columbeanu a fost înscrisă la Malibu High School (MHS), unde și-a găsit locul și s-a integrat cu ușurință în mediul școlar american.

Acum, într-un interviu pentru emisiunea online „Fiță cu Adiță”, tânăra a spus că nu are de gând să facă facultatea în America, se gândește să studieze medicina în Elveția. „Vreau să merg la o școală, probabil în Elveția, de medicină. Și da, sunt foarte pasionată de acest subiect și îmi place foarte mult știința, nu prea mult matematica, dar încerc. Vorbesc trei limbi străine, engleză, română și franceză”, a explicat Irina Columbeanu, care vrea să devină neurochirurg. Până atunci, ea studiază, dar și muncește în America la un restaurant cu specific italian.

„Am întreținut conexiunea prin Facetime și prin mesaje, suntem foarte apropiați. Da, sunt hostess la un restaurant italian, gen dau meniuri, fac chestii din astea și fac și eu niște bani și îi trimit tatălui meu și îmi place să lucrez”, a mai zis fata lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor.

Irina Columbeanu, către tatăl ei: „Știu prin câte ai trecut pentru mine și pentru familia noastră!”

În același interviu pentru emisiunea online „Fiță cu Adiță”, Irina Columbeanu a făcut și primele declarații la revenirea în țară, a avut totodată și un mesaj pentru tatăl ei. „Mi-a fost foarte dor de tatăl meu și de țara asta frumoasă! Sunt foarte fericită și foarte recunoscătoare că sunt din nou aici după 6 ani. Da, e perfect momentul acesta! În acești șase ani chiar m-am schimbat foarte mult!

A fost o schimbare foarte bună și pozitivă”, a spus ea. Totodată, adolescenta a avut și un mesaj pentru tatăl ei, care, emoționat, i-a stat alături. „Sunt recunoscătoare că am putut să am ocazia să mă mut în America, dar sunt și foarte recunoscătoare că am putut să mă întorc în România și să îmi văd tatăl și țara.

Nu aș fi unde sunt acum fără tatăl meu, care a sacrificat enorm de mult pentru mine și sunt extrem de recunoscătoare și mulțumesc! Știu prin câte ai trecut pentru mine și pentru familia noastră! El este generos, este foarte amuzant și foarte înțelept”, a spus Irina Columbeanu. Fericit de revederea cu fiica lui, Irinel Columbeanu a zis: „Cel mai frumos și fericit moment din această vară. O iubesc foarte mult pe Irina și îi urez bine ai venit în țara ta natală”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News