Valentina Pelinel și Cristi Borcea au intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă cu o ședință foto de familie, alături de cei trei copii ai lor: Milan și gemenele Indira și Rania. Îmbrăcați festiv și pozând lângă un brad decorat spectaculos, familia Borcea a împărtășit momentele pline de căldură cu fanii de pe rețelele de socializare.

Valentina Pelinel, fost fotomodel, a postat câteva imagini din ședința foto pe Instagram, însoțite de un mesaj emoționant: „În prag de sărbători, vă dorim să simțiți căldura unei familii unite și liniștea care vine din frumusețea momentelor petrecute împreună. Sărbători liniștite!”

Cristi Borcea copiiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Cristi Borcea, care va împlini 55 de ani în ianuarie, este căsătorit cu Valentina Pelinel din 2018, iar împreună formează o familie numeroasă și fericită. Afaceristul are 9 copii din relații anterioare cu patru femei: Patrick, Melissa și Angelo din prima căsătorie cu Mihaela Borcea; George Alexandru și Gloria cu Alina Vidican; și o fiică, Andreina Carolyn Christine, din relația cu avocata Simona Dana Voiculescu.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată
Recomandări
Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Cristi Borcea, vacanță la munte cu Valentina Pelinel și copiii

De Crăciun, familia Borcea s-a bucurat de zăpadă și de activități de iarnă la munte. Copiii au schiat, iar Valentina și Cristi au fost surprinși în momente tandre pe pârtie, arătând că sărbătorile sunt dedicate timpului de calitate petrecut în familie.

Cristi Borcea a slăbit 12 kilograme

Cristi Borcea, cunoscut pentru preocuparea sa față de imaginea personală, a dezvăluit în interviuri că a apelat la tratamente estetice, precum botox, și că urmează o rutină constantă la salonul de înfrumusețare.

„Dacă nu te îngrijești, când ajungi la 50 de ani… Eu am avut șansă că la 25 de ani am făcut primul salon pentru Mihaela (n.r. – Mihaela Borcea, prima soție), în Dorobanți. Practic pentru mine l-am făcut. Și apoi am făcut clinica și de atunci am început cu masaje, cu tratamente faciale.

De la 30 de ani am început cu aparate, la 35 de ani am început și cu puțin botox, am combinat. Tot timpul am lăsat să nu se cunoască diferența. Dacă nu faci nimic, și dintr-odată îți schimbi înfățișarea, întinerești brusc, arată urât. Eu am făcut așa câte puțin, să țin ritmul”, declara Cristi Borcea în trecut.

Recent, acesta a slăbit 12 kilograme, impresionând prin transformarea fizică. Cristi Borcea merge des la sală și ține un regim alimentar.

Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni
Recomandări
Lista finală de candidați la alegerile prezidențiale 2025. Cine sunt cei 11 români care vor să ajungă la Cotroceni

„Fac sală, zi de zi, am slăbit 12 kilograme doar în ultima perioadă. Muncă și fitness. Am un ritual zilnic, mă țin de el. Vin la birou, mă duc la sală, mă întorc acasă, iau cina cu Valentina, cu copiii în weekend. Contează enorm, mental, la câte pastile a trebuit să iau. Am avut operație pe cord deschis, probleme…Plus responsabilități: nouă copii! E altceva când ai doi, trei, dar nouă… Numai când te gândești la meditații, la școli, la cheltuieli… ”, a mai mărturisit Cristi Borcea pentru GSP.ro.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Unica.ro
Wow, Margherita de la Clejani e total schimbată! Zici că e altă persoană! Cum arată la 32 de ani, după toate scandalurile, și cu ce se ocupă acum / FOTO
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a luat pe toți prin surprindere când a fost surprinsă cu o persoană extrem de cunoscută în showbiz
Viva.ro
Ce face Daciana Sârbu, la două luni de la anunțul divorțului de Victor Ponta. I-a luat pe toți prin surprindere când a fost surprinsă cu o persoană extrem de cunoscută în showbiz
Doamne, ce tragedie! O somitate din România și-a pus capăt zilelor în cel mai terifiant mod posibil. Nici în filme de groază nu vezi asta
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce tragedie! O somitate din România și-a pus capăt zilelor în cel mai terifiant mod posibil. Nici în filme de groază nu vezi asta
Ucrainenii i-au lovit pe ruși cu o armă produsă în anii '50 de URSS. Efectele devastatoare ale obuzului
Adevarul.ro
Ucrainenii i-au lovit pe ruși cu o armă produsă în anii '50 de URSS. Efectele devastatoare ale obuzului
Mădălina Ghenea, imagini spectaculoase de pe străzile din New York. Actrița a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare. FOTO
Elle.ro
Mădălina Ghenea, imagini spectaculoase de pe străzile din New York. Actrița a fost surprinsă într-o ținută extrem de provocatoare. FOTO
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Mascaţii s-au întors la Alin Borcan, după ce influencerul a ieşit cu puşca la jurnalişti
Observatornews.ro
Mascaţii s-au întors la Alin Borcan, după ce influencerul a ieşit cu puşca la jurnalişti
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun
HOROSCOP
Horoscop 20 martie 2025. Vărsătorii simt nevoia să iasă din mediul în care se află mai tot timpul și e un lucru bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI