Mama Monicăi Gabor, Veronica Bulai era în pelerinaj la mănăstrile din judeţul Gorj alături de un grup care număra 17 persoane, toate din Bacău. Grupul a înnoptat la mănăstirea Polovragi iar  după amiază, după ce a vizitat Peştera Polovragi, in drum spre Cheile Oltetului la cerea Veronicăi şoferul microbuzului a oprit.
„Pe drumul spre Cheile Olteţului, doamna Bulai mi-a cerut să opresc ca să coboare şi să facă poze. Odată cu ea au mai coborât patru-cinci persoane. De pe versant au început să cadă pietre. Mama Monicăi a fost lovită în cap de un bolovan de aproape şapte kilograme. Pur şi simplu i-a crăpat capul. A murit pe loc”, a declarat şoferul microbuzului.
„Rana provocată de bolovan a fost fatală, este vorba de o fractura deschisă de craniu”, a mai spus aceasta. Alte două femei din grup au fost rănite uşor, acestea au refuzat internarea.
Trupul Veronicăi Bulai a fost preluat de Medicina Legală Târgu Jiu in vederea necropsiei. Poliţia Gorj a deschis o anchetă în acest caz.
Tragedia a avut loc în jurul orei 13.30 în apropierea Peşterii Polovragi, situată la o altitudine de 670 m, în Munţii Căpăţânii.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
 

Urmărește-ne pe Google News