”Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă”, spune o veche vorbă românească. Ei bine, Andreea Bălan a lipsit de la lansarea volumului de poezii a iubitului său, George Burcea. Și, după ce acesta și-a prezentat cartea, pe la masa sa, la autografe, s-au perindat o mulțime de tinere frumușele. Unele dintre ele, mai norocoase, s-au bucurat de o atenție sporită din partea actorului.
O brunetă drăguță, cunoștință mai veche de-a acestuia, dacă ar fi să ne luăm după aparențe, l-a îmbrățișat cu drag, roșie în obrăjiori, iar iubitul Andreei i-a răspuns cu aceeași monedă. Cu siguranță, situația ar fi fost cu totul alta, dacă artista ar fi fost de față. Pe viitor, ea nu ar mai trebui să rateze astfel de evenimente, nu de alta, dar are un iubit înalt, bine făcut, cu mare succes la publicul feminin!