După ani de zile în care și-au aruncat numai invective și nu au găsit nici o vorbă bună să-și adreseze unul altuia, Oana Zăvoranu și Cătălin Măruță au decis să îngroape securea războiului și să se împace, în direct, la TV.
După ce vedeta l-a acuzat de nenumărate ori că i-a ținut partea fostului soț, Pepe – căruia acum Măruță îi este și naș, în scandalul divorțului, Oana Zăvoranu vrea să dea uitării conflictele dintre ea și prezentatorul de la PRO TV, și, conform adpm.ro, a acceptat invitația lui Măruță, de a veni la el în emisiune zilele acestea.
Un prim pas spre împăcare a fost făcut anul trecut, când Oana Zăvoranu a intrat în direct în emisiunea lui Măruță, pentru un drept la replică, după ce Corneliu Vadim Tudor o numise ”prostituată”. Atunci Oana a explicat că nu-l mai consideră pe Măruță un adversar, ci un prieten.