După ce au investit milioane de euro în afaceri cu potențial, Leii revin încrezători în puterea lor de a face o diferență. Premiera sezonului patru poate fi văzută în această seară, de la ora 21:30, la PRO TV.
În acest an, opt Lei se vor afla în fața celor de acasă și îi vor căuta pe antreprenorii alături de care să poată dezvolta pe termen lung afaceri de succes: Mircea Căpățînă (Marketing Guru), Cristina Bâtlan (Antreprenor în serie), dr. Wargha Enayati (Doctor în afaceri de bine), Răzvan Raț (Jucător la profit), Dragoș Petrescu (Veteranul Imperiului), Daniel Mischie (Omul de fier al ospitalității), Felix Pătrășcanu (Investitor de cursă lungă) și Dan Șucu (Business Titan).
În această seară, în fața leilor vor ajunge Gigi și Simo, căsătoriți de 10 ani, au un băiat. După mai mult timp petrecut în Italia, în care au muncit foarte mult, au reușit să pună bani deoparte și să revină în țară, așa cum visau încă de la început.
„Mi-era dor de copilăriile mele”, va spune Gigi. Nu au fost niciodată în vacanță, la munte sau la mare și s-au implicat total în munca lor. Toți banii strânși i-au investit, iar acum vor să facă următorul pas: „Îmi doresc un partener să facem un imperiu de benzinării electrice”. Vor reuși ei să-și găsească finanțatorul?
Ce-i va impresiona pe investitori? Ce-l va motiva pe Warga să spună că „va fi un mare câștig pentru România” sau pe Cristina să afirme că „asta e noblețea. Avem nevoie de astfel de exemple în fiecare zi”? Vedem în doar câteva ore!