ComenteazăCum v-aţi cunoscut?
Cornelia Patrichi: eu l-am cunoscut pe el, din emisiunile de varietăţi…
Cornel Patrichi: Cum adică tu m-ai cunoscut pe mine? Eu nu te-am cunoscut?
Cornelia Patrichi: Ei, la altceva mă refer. Tu m-ai băgat în seamă după vreo trei ani. În 1969, când am terminat Liceul de Coregrafie de la Cluj am venit la teatrul Tănase din Bucureşti. El era prim-balerin, împreună cu prima lui soţie, Doina, şi erau un cuplu celebru. Eu îi vedeam la emisiunile de varietăţi de la tv. Apoi el a devenit coregraf la emisiunile de televiziune. Abia atunci a început să mă solicite să fac parte din trupa lui de balet. Am participat la toate emisiunile lui. Aşa am început noi să ne cunoaştem mai bine.
Deci, domnul Partrichi era însurat pe-atunci…
Cornelia Patrichi: Ei, acum să povestească el!
Cornel Patrichi: Am început să-i fac discret curte, fără să se se vadă. Am luat-o cu „Hai să mergem la film, hai la nu ştiu ce premieră…”
La film în doi, sau cu toată trupa de balet, ca să „camuflaţi” curtea?
Cornel Patrichi: Noi doi. Ce să camuflăm? Asta până într-o zi când i-am spus: „Cornelucă, tu ştii ce copil frumos am face noi doi?”
Cornelia Patrichi: Şi asta a fost!
Mai eraţi căsătorit când aţi început să ieşiţi, sau deja eraţi divorţat?
Cornel Patrichi: Când eu îi făceam curte Corneliei, eram despărţit de nevastă. Ea se mutase de acasă, hotărâsem, să ne despărţim… Am fost căsătorit cu ea vreo 8 ani. M-am însurat devreme, la 20 de ani.
Cornelia Patrichi: Despărţirea a fost foarte civilizată. El mi-a făcut curte vreo doi ani de zile. Îmi spunea să merg să dau probă pentru ştiu eu ce spectacol, apoi ieşeam să mâncăm şi vorbeam despre meseria noastră. Şi aşa a început să se înfiripe totul.
Cum a fost ca şef?
Cornelia Patrichi: La repetiţii era foarte exigent. Când am devenit prim-balerina trupei lui, se enerva îngrozitor dacă nu eram prima care prindea mişcările arătate de el. De la asta începeau şi micile noastre certuri. E adevărat? Haide, spune da…
Cornel Patrichi: Dacă ea spune, aşa a fost.
De ce eraţi mai sever cu ea?
Cornel Patrichi: Pentru că pe cei pe care îi iubeşti vrei să fie ei cei mai buni, să fie ei primii, să dea exemplu.
Nu doreaţi să se creeze impresia că îi treceaţi greşelile cu vederea pentru că era iubita/soţia dumneavoastră?
Cornel Patrichi: Exact asta nu voiam să se întâmple.
Se spune că, la repetiţii, vă enervaţi atât de tare, că aruncaţi cu scaunele…
Cornelia Patrichi: E adevărat.
Cornel Patrichi: Ei, nu mai spune şi tu acum…
Cornelia Patrichi: scaune, scumiere, pantofi…
Şi, cu toate astea, eraţi iubit de elevii dumneavoastră.
Cornel Patrichi: Da, aşa era.
Cornelia Patrichi: Da, îl iubeau. El era dur doar la repetiţii, dar după, era cu totul alt om, avea cu totul altă relaţie. După repetiţii era cel mai bun prieten al lor, ieşeam cu toţii să bem o bere. Chiar şi acum, după atâţia ani, foşti elevi împrăştiaţi prin toate colţurile lumii îl sună, vorbesc cu el. Chiar şi el mă întreba cum de îl mai sună oamenii aceştia când el a fost atât de dur cu ei?
Cornel Patrichi: Aveam o trupă de cinci băieţi. Unul dintre ei era foarte mic şi mai slab fizic. Eu, dacă explic de trei ori, o fac foarte frumos. Ei, a patra oară mă enervez. Pe băiatul acesta l-am chinuit vai de mama lui, cum se spune! A plecat în Germania, şi, la nici trei luni, a venit la mine spunându-mi: „Am venit să vă văd. Îmi era dor”. Aveam o relaţie foarte frumoasă cu elevii. Când era de muncă, era rupere, dar când eram liberi, ne distram.
Eraţi vioara întâi şi la repetiţii şi la chefuri?
Cornel Patrichi: Da, sigur. Le plăcea, că îi trăgeam spre şpriţ.
Cum a fost la nunta voastră? Când a fost?
Cornel Patrichi: În 70 şi cât?
Uitaţi-vă pe verighete, dacă aţi scris pe ele data
Cornel Patrichi: Nu mai scrie, că le-am schimbat de mult. Ni s-au umflat mâinile.
Cornelia Patrichi: Hai să vă spun eu. Nunta noastră am programat-o în septembrie. Dar hotărârile noastre de divorţ, pentru că şi eu eram căsătorită, se tot amânau de pe o săptămână pe alta. Voiam să facem nunta la Snagov. Toată lumea aştepta să facem nunta mai repede, pentru că eu eram însărcinată. Din septembrie, am reuşit să facem nunta abia în noiembrie. La 22 noiembrie 1975. Aveam atunci opt luni de sarcină.
Cum a fost pe perioada sarcinii? L-aţi trimis noaptea să vă ia cine ştie ce minunăţie la care pofteaţi?
Cornel Patrichi: Nu, n-a avut pofte.
Cornelia Patrichi: A fost o sarcină uşoară, şi nu m-am cocoloşit. Am muncit, am dansat şi însărcinată. Ba chiar am făcut un film pentru nemţi atunci.