Marius Dragomir, primul artist care a stabilit în România fabulosul record de un milion de discuri vândute, nu mai are acum bani nici pentru a-și achiziționa medicamentele care-l țin în viață. Muzicianul susține că, din cauza unor orgolii locale, a fost interzis de la concerte în Brașov, dar și în alte zone ale țării, și că nu are venituri care să acopere costurile lunare cu întreținerea, pastilele și alimentele.
”În opt luni nu am avut decât un spectacol și o jurizare. Am de plătit medicamente, pe care trebuie să le iau toată viața. 6 milioane costă. Am analizele pe care trebuie să le fac periodic, alte 2-4 milioane, iar căldura care vine iarna, 8-9 milioane. Mi-ar trebui cam 30 de milioane pe lună pentru a-mi putea plăti tot. Mama este și ea în vârstă, trebuie să o ajut. Prietena mea lucrează patru ore, ca hair-styilist, și aduce bani ca să pot trăi și eu. Mama îmi dă aproape toată pensia, Nicoleta mai vine și ea cu ceva, în total ar fi cam 9 milioane. Trebuie să aleg între plata căldurii și medicamente”, a mărturisit Dragomir la Happy Hour.
Și, dacă în perioada în care avea venituri colosale, Dragomir oferea amicilor împruturi de care ulterior uita, acum, cei pe care i-a ajutat îi întorc spatele.
”Am încercat să apelez la oameni, prieteni pe care i-am împrumutat cu mulți bani, de care și eu am uitat. Mi-au întors spatele. M-am împrumutat de la prieteni din străinătate, și i-am rugat să mă lase să le plătesc când pot.
Primarul din Brașov s-a supărat pe mine că nu am venit să cânt pe bani puțini sau deloc, am cerut bani să plătesc dările. Și de 8 ani, mi s-a spus că dacă am ifose nu mai cânt. De 10 ani nu mai cânt. Mi-a oferit 10 milioane, nu pot să cânt cu banii ăștia. Eu nu am făcut orice ca să apar. Pot să jecmănesc televiziunile ca să apar. Dar nu pot să fac asta, sunt un om înțelept”, a declarat Marius Dragomir la Happy Hour.
Marius Dragomir este un muzician român în vârstă 44 de ani care a dat lovitura în 1997, cu melodia Party in Transilvania. Marius a studiat vioara, pianul, trompeta, naiul, percutii, muzicuta, chitara, contrabas, cimpoi, fluiere, dramba.
Primul său album Voice of Nature – 1992 – a trezit curiozitatea publicului pentru un gen nou adus pe piata romaneasca, muzica electronica progresiva.
În1993, albumul „MAGICIANUL”, se bucura de o lansare de exceptie la prestigiosul magazin MUZICA din Bucuresti, unde vin sa il sustina si sa interpreteze in cadrul unui spectacol inedit, cele mai sonore nume ale muzicii pop contemporane. Criticile sunt exceptionale, Marius G. Dragomir mai urca o treapta. A avut numeroase colaborari cu firme de publicitate, radio si tv, fiind realizatorul unor momente muzicale si chiar integrale cum ar fi, „Bariera”, film, unde Marius a realizat coloana sonora.
Între 1995-1996, Marius sparge canoanele stilistice ale muzicii pop romanesti, venind pe piata cu noutatea de care romanii si nu numai, aveau nevoie – stilul KASHAY sau ETNO-POP.
Vanzarile ating cote nemaiîntalnite de 50 de ani, peste 1.800.000 de exemplare vandute numai in Romania. Numele cantautorului a fost pe primele pagini ale ziarelor si revistelor, este invitat la emisiunile tv si radio cu cea mai mare audienta unde el insusi sparge recordurile. Acesta este albumul pe care lumea si-l dorea de mult timp PARTY IN TRANSILVANIA!
Au urmat 16 albume cu real succes la public, vanzari de peste 3.000.000 de unitati și numeroase premii: ACTUALITATEA MUZICALA – RECORD DE POPULARITATE, DISCUL DE AUR, PREMIUL PENTRU CEL MAI PROLIFIC ARTIST AL ANULUI, PREMII SPECIALE DIN PARTEA CASELOR DE DISCURI, PREMIUL PENTRU INTREAGA CARIERA, DIPLOME JUBILIARE.
Alte albume ale artistului sunt: HAPPY BIRTHDAY, DRACULA!, CANTA, ROMANE!, SEX ON THE BEACH, ONE MORE PARTY, MUSTAFA, DA-MA MAMA DUPA GYURI, CINE OARE, SUFLET DE ROMAN, KASHAY ROMANUL. Marius Dragomir îl parodiază pe Radu Măzare, pe care îl numeşte „păstaie!” Ascultă piesa! E demenţială!  

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Știrileprotv.ro
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Viva.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
Libertateapentrufemei.ro
Fetele Danei Budeanu au împlinit 20 de ani. Gemenele Maria și Dana sunt leite mama lor. Emoționant ce a povestit Dana Budeanu despre ele
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
FANATIK.RO
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
GSP.RO
Totul despre testosteron: rol, mituri și cum putem să îl menținem într-un nivel optim și sănătos: „Tot mai mulți bărbați vin și îmi cer cure pentru creșterea testosteronului”
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Financiarul.ro
Cum va arăta Moș Crăciun în 2050? Inteligența Artificială prezice cum ar putea arăta Moș Crăciun în 2050
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Observatornews.ro
Viața lui Gabriel Cotabiță. A sfidat moartea în 2015 când a stat în comă 3 săptămâni. Apropiații credeau că va face la fel și acum: "Își dorește să trăiască"
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2024. Săgetătorilor li se acordă o atenție specială, poate chiar fără să fie conștienți de asta, din partea unui întreg grup

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI