Faima, vile luxoase, melodii in topuri internationale, zeci de videoclipuri, fani in toata lumea si foarte multe premii muzicale, rasfatatele publicului, divele lumii muzicale se reunesc pe 24 si 25 mai, la MTV, intr-un weekend intreg dedicat numai lor. Shakira, Beyonce, Christina Aguilera, Madonna, Britney Spears sau Pink sunt cateva din artistele pe care MTV le-a ridicat, de-a lungul anilor, la rang de vedeta, prezentandu-le acum in weekend-ul special ‘Viva la Diva’!
Cu nenumarate discuri de platina la activ, Shakira este primul invitat la ‘MTV 5 Stars’, un show cu si despre stele, Beyonce vine la ‘Diary Of’, unde isi pune pe tapet intreaga cariera, trairile, miscarile si, nu in ultimul rand, vocea, Madonna ne arata acrobatiile executate in videoclipul lui Britney Spears, iar Christina Aguilera si Pink sunt urmarite de MTV in timpul filmarilor unor videoclipuri.
Sambata, 24 mai, de la ora 13.30, Beyonce vorbeste despre ‘Dangerously in Love’, primul album din cariera ei solo, care s-a bucurat de un megasucces imediat ce a aparut pe piata, urcand direct pe locul 1 in Billboard. La ora 15.00, MTV prezinta tot ce a descoperit in culisele filmarii unuia dintre cele mai tari videoclipuri, ‘Me against the music’, o colaborare intre Britney Spears si Madonna, iar la ora 16.00 este randul unui show si al unei vedete de cinci stele: Shakira. Artista latino va incanta publicul cu piese mai vechi, dar va interpreta si cateva dintre piesele de pe albumul ‘Oral Fixation Vol. 2’. Duminica, de la 16.00, nonconformista Pink povesteste despre filmarile clipului ‘Trouble’.