Cel care afirmă cu tărie că a știut dintotdeauna că asta vrea să facă își amintește amuzat de faptul că părinții lui au încercat să facă din el „un om responsabil” și să îl îndrume către o meserie clasică, dar el s-a încăpățânat să își urmeze visul. Așa se face că, pe când era doar un adolescent, Răzvan a făcut pe furiș un curs de croitorie, care a durat trei luni. Tot el mărturisește că obișnuia să sustragă bani din poșeta mamei sale, doar cât ea să nu își dea seama, dar cât să îi ajungă lui pentru cele mai ieftine materiale pe care exersa tiparele.
Dacă în plan profesional drumul a fost clar, în plan personal creatorul de modă a avut parte de câteva încercări, pe care însă, le consideră adevărate lecții de viață. „În relațiile de cuplu am făcut eforturi să fiu iubit. Este cea mai mare greșeală. N-o recomand nimănui. Este greșeala capitală”, declară la Dincolo de aparențe, Răzvan Ciobanu.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News