Libertatea: Felicitări, Alina! Ești de trei ori mămică. Cum a fost întâlnirea cu
Iris? Soțul a asistat la toate cele trei nașteri? A fost dorința lui sau ai
vrut să îl ai aproape?

Mulțumesc! Da, de trei ori mămică tare fericită! Întâlnirea cu Iris a fost mai mult decât așteptată, mai ales pentru că eram foarte curioasă de partea cui e (a lui Mihai sau a mea)… mai avem de așteptat, pare să fie un mix între noi doi și pare momentan să nu predomine trăsăturile de vreo parte sau de alta. 

Soțul Alinei Pușcaș a fost prezent în sala de nașteri

Mihai a asistat voit la
toate cele trei nașteri, nici măcar nu am apucat să-l întreb de la bun început,
dacă vrea să fie prezent, era înțeles de la sine. Cred că 90% din timpul operației
a stat cu ochii la procedură (defect și curiozitate profesională).

Fetița te lasă să dormi
noaptea sau dimpotrivă? Cum s-a adaptat acasă?

Bebelușa Iris are grila de program sucită. Doarme toată ziua, nu o pot trezi orice i-aș face, oricât de mult zgomot aș face… Nimic! În primele zile, programul de veghe și interes artistic a fost între 1.30 și 4.30, iar mai nou s-a mutat între 4.30 și 7.30. Deci, noi mai slăbuț cu odihna, momentan.

Alina Pușcaș alături de Iris

Copiii cum și-au primit
surioara? Te temeai de iminente gelozii…

Cei mici erau foarte încântați cu luni înainte de naștere. Cel mai interesat era Alexandru, care se întreba constant dacă Iris crește și cât o mai așteptăm. A rămas și după naștere la fel de interesat și de preocupat de Iris și îmi cere mereu permisiunea să o atingă sau să îi dea un pupic. Melissa e mai rece la capitolul ăsta…aici preconizez ca vom avea parte de gelozie. Momentan, Melissa pare detașată și întreabă de Iris dacă întreabă și Alex (îl copiază cam în orice acțiune).

În septembrie urmează o noua rundă de filmări la „Te cunosc de undeva”. Vei merge la muncă împreună cu fetița?

Daaa… reîncepem în septembrie cu TCDU sezonul 14. Pentru mine a picat perfect vacanța asta. Nu, nu am să o iau la filmări, e mult prea mult de stat acolo, plus că totuși în studiourile tip hală sunt microbi, este praf. Am să o las acasă cu bona sau cu bunica.  

Cum vă împărțiți
sarcinile în familie în noua formulă? Cine ce responsabilități are?

Acum, în noua formula, încă
nu am stabilit concret sarcinile. Cert e ca m-am ocupat 100% eu de Iris și
bona, bunica și Mihai de Alex și Melissa. Pe partea de treburi administrative,
business etc. tot eu mă ocup, pentru că Mihai este, în general, de dimineață până
seara prins cu Spitalul Militar și cabinetul propriu… așadar, da, suntem
foarte ocupați, dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem o familie mare. 

Urmărește-ne pe Google News