A început să își câștige singur banii de la vârsta de 15 ani, iar acum, la 28 de ani, este implicat în mai multe afaceri. Deși este destul de discret cu aparițiile la TV, Răducu Mazăre a vorbit într-un interviu despre cheia succesului.
„În primul rând, disciplina. Noi nu am făcut armată, nu avem de unde să o căpătăm și atunci trebuie să ne autoeducăm în sensul ăsta, să ne creăm niște reguli pe care să le respectăm.
Eu am început să muncesc de la 15 ani și mă ocupam de un bar. Practic, alimentație publică. Acolo nu era nevoie de investiție, pentru că facturile către furnizori erau la 3-4 săptămâni, în timpul ăsta încasam, iar ulterior mergeam în continuare la școală.
Cu banii respectivi, mi-am făcut mofturi. Mi-am luat un ATV. Urma să fac 16 ani și mi-am luat permis B1 care mă lăsa sa conduc pe străzi”, a declarat fiul lui Radu Mazăre pentru Antena Stars.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3Dacă până acum obișnuia să își facă toate mofturile cu banii câștigați, acum obiceiurile sale s-au schimbat. Fiul lui Radu Mazăre preferă să investească banii pe care îi face în afaceri.
„Consider că banii pe care îi produc pot să-i investesc în alte afaceri sau în afacerea respectivă. Odată cu vârsta, capeți mai multă experiență și, până la urmă, îți definești ceea ce îți dorești în viață”, a spus Răducu Mazăre.
Mulți tineri îl văd pe acesta ca pe un exemplu, însă el are un sfat pentru cei care vor să își deschidă o afacere. „În primul rând, ar trebui să aibă niște cunoștințe de antreprenor, pentru că activitatea de antreprenor presupune să știi din fiecare domeniu, contabilitate, producție, depinde ce faci sau serviciile pe care le oferi…Să știi marketing, trebuie să acoperi o paletă foarte mare de activități”, a încheiat tânărul.