Rita Mureșan a mărturisit că a rămas în relații foarte bune cu tatăl celor două fiice ale sale, iar separarea a fost una de comun acord, după ce au ajuns la concluzia că au țeluri diferite în viață.

Creatoarea de modă a surprins acum cu declarațiile, a afirmat că divorțul de Nelu Mureșan nu l-a privit niciodată ca pe o despărțire.

„Prima mea despărțire a fost o evoluție pentru mine. Pe vremea aia, relațiile erau cum erau. Acum se ard foarte repede. Nu mai există acea curte. E pe genul văzut, plăcut. Ține, bine, nu ține, la fel de bine. Nu ai de ce să stai să îți încarci karma cu ceva care nu mai e confortabil.

Noi prin educație stăteam foarte mult în relații sau în căsătorii. A fost foarte simplu. Eu am evoluat de la fata din Breaza la Miss România, primul model plecat în străinătate. Nu am privit niciodată divorțul ca o despărțire.”, a spus Rita Mureșan, în cadrul unui interviu.

Prima căsătorie a influențat mult restul relațiilor pe care le-a avut sau le are, vedeta a spus că dinamica lor a fost diferită față de dinamica căsniciei, totul din cauza timpurilor care s-au schimbat total.

Viața Ritei Mureșan

Rita Mureșan este o cunoscută creatoare de modă. La vârsta de 20 de ani, în anul 1993, Rita Mureșean cucerea pe toată lumea cu frumusețea și cu fizicul său, devenind Miss România. Rita Mureșan a fost căsătorită timp de 13 ani cu Nelu Mureșan. Cei doi au divorțat în anul 2007, însă au păstrat o relație cât se poate de bună. Din căsnicia lor au rezultat două fete: Gloria și Rebecca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News