Rona Hartner încearcă acum să își revină după divorțul neașteptat prin care a trecut recent. În luna septembrie, cei doi au semnat actele de divorț, iar fiecare a luat-o pe drumul său. Artista a încercat să mai vorbească cu fostul soț, însă acesta a refuzat orice formă de comunicare.

„Am reluat ce aveam nevoie să fac în viața mea. Înainte de toate, m-am reconcentrat pe ceea ce-mi place să fac cel mai mult în viață, adică să-i ajut pe alții. Am ieșit dintr-un fel de relație captivă în care totul se închidea asupra cuplului. Se schimbă totul, pentru că, nemaiavând probleme eu, sunt din nou disponibilă pentru ceilalți, pentru proiecte. Asta s-a schimbat acum, sunt mai disponibilă.

Cu fostul soț sunt într-o relație distantă, am încercat să mă apropii de el, să vorbim puțin pe plajă. Dar nu a vrut să discute. Respect faptul că vrea această distanță. Am multe să-i mai spun, să-i mai povestesc, dar mă abțin și eu să scriu scrisori și chestii pentru că are nevoie și el să se reconstruiască. Suntem la o distanță identică unul de celălalt. E mai bine și mai sănătos”, a spus Rona Hartner, pentru CANCAN.RO.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Rona Hartner: „Cuplul nostru nu era în regulă”

Artista a fost foarte discretă în ceea ce privește viața sa amoroasă, însă acum și-a deschis sufletul și a vorbit pe larg despre momentul despărțirii. Rona Hartner a spus ce a învățat din această experiență a divorțului, dar și cum s-a schimbat de când este din nou o femeie singură.

„Din această experiență a divorțului am învățat, ca femeie, că nu contează bunele intenții pentru un cuplu. Cuplul, de fapt, contează numai pentru el însuși. Dacă un cuplu nu este destul de solid, chiar dacă sunt proiecte făcute împreună, pot fi și copii implicați, cuplul nu rezistă. Am învățat că e mai important cuplul decât misiunea pe care o aveam în biserică. 

Noi aveam o misiune în biserică, eu cu Herve și aveam foarte multe chestii de făcut, dar cuplul nostru nu era în regulă. Am înțeles că un cuplu contează foarte mult și mai ales, contează să fim în accepțiunea omului de lângă noi. Îmi dau seama că trebuie să-l înțelegi pe celălalt mai mult, profund, iar de aici merge totul mai bine. Piatra pe care trebuie să clădești dragostea este, de fapt, înțelegerea. Pentru a depăși momentul divorțului există o singură soluție: trebuie acceptat momentul de doliu, de tristețe, de abandon.

Nu trebuie să treci singur prin așa ceva, ai nevoie de o rugăciune permanentă, trebuie să mergi la slujbă. Trebuie să vezi și ce a fost rău din vina ta. Nu trebuie să te simți victimă, chiar dacă te-a trădat partenerul. Când intrăm în victimizare, nu mai suntem capabili să luptăm. Asta e foarte periculos. După o relație care a eșuat, trebuie să ieși din eșec și să lupți. Nu trebuie să te lupți cu trecutul, cu fostul soț, trebuie să lupți pentru a accepta ceea ce ai făcut tu rău. Trebuie să lupți să revii la viață și să-ți dai seama că nu s-a sfârșit lumea. Fuga este rușinoasă, dar e sănătoasă uneori. Însă, decât să stai într-o relație care nu este benefică, mai bine îți vezi de viață. 

Le recomand femeilor care divorțează să se roage foarte mult și să se ocupe de alte persoane. Când ai probleme în viață, cel mai bun mod de a trece peste ele este să te ocupi de ceilalți. Pentru că, faptul că rămâi darnic cu ceilalți și te ocupi de ei, prin dărnicia ta, vezi că ți se rezolvă problemele de la sine. Mă ocup acum de mai multe acțiuni umanitare. Ajut un preot să construiască o biserică, am făcut un nou website prin intermediul căruia le vorbesc oamenilor despre misiunea mea în biserică.

Vreau să fiu aproape de ei! Am un fel de televiziune în cadrul căreia vreau să fiu aproape de oameni, de bărbați, de femei, de oricine are nevoie de o vorbă bună și de o încurajare”, a mai spus Rona Hartner pentru sursa mai sus menționată.

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News