Alexandra Stan, una dintre cele mai apreciate soliste din România, are de gând să investească toate economiile sale în criptomonede. „Mai degrabă investiții. Încerc să mă familiarizez și eu cu piața cripto. Dar da, economiile sunt benefice”, a declarat vedeta în cadrul unui interviu pentru ego.ro.

Și-a construit singură cariera la care a visat dintotdeauna și acum se bucură de un real succes atât în România, cât și pe plan internațional. Alexandra Stan a avut parte de susținerea familiei, iar tatăl ei i-a fost timp de mulți ani manager. Recent, solista a lansat noul album, care se numește „Rainbows”, iar cei dragi au venit să o susțină.

„Tatăl meu mi-a fost manager mulți ani, așa că m-a însoțit la multe concerte în afara țării, iar, recent, chiar la lansarea albumului «Rainbows», am cântat în fața familiei mele. Cei mai încântați erau nepoții mei, care s-au bucurat când au auzit că vor fi influenceri prezenți la eveniment (râde). Ei de asta au venit, de fapt (râde). Glumesc! Am emoții pentru că ei sunt mereu lângă mine, indiferent de succesul pieselor, de topuri, de traiectoria mea. Sunt acolo și asta mă bucură enorm”, a povestit Alexandra.

alexandra-stan-spital-3-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Marcel Ciolacu și-a depus mandatul în fața Coaliției PSD-PNL-UDMR, după eșecul din primul tur al alegerilor prezidențiale 2025
Recomandări
Marcel Ciolacu și-a depus mandatul în fața Coaliției PSD-PNL-UDMR, după eșecul din primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Alexandra Stan merge la psiholog

Cântăreața nu se ferește să recunoască și că a apelat la psiholog pentru a-și rezolva problemele pe care le are. Alexandra Stan consideră că mersul la psiholog trebuie să fie ceva normal.

„Aveam anumite blocaje, gânduri, am simțit că nu reușesc singură să îmi gestionez emoțiile, așa că am apelat la cineva care a știut să mă îndrume, să sap să aflu de unde vine problema, ce trebuie să fac. Nu înțeleg de ce mersul la psiholog încă este un subiect tabu în România. Ar trebui să fie o normalitate, cu toții trecem prin diferite momente care ne marchează”, a declarat artista.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Tabloul politic este clar! Ce se întâmplă după ce s-a stabilit cine intră în turul doi
Viva.ro
Tabloul politic este clar! Ce se întâmplă după ce s-a stabilit cine intră în turul doi
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Adevarul.ro
Marile provocări care îl așteaptă pe viitorul președinte, indiferent cine va fi ales. Expert: „Asta e o mârșăvie, e un machiavelism”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Observatornews.ro
Planul lui George Simion pentru Călin Georgescu, dacă ajunge preşedintele României: "Vom începe reconstrucţia ţării. Doar cu Dumnezeu înainte"
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine
HOROSCOP
Horoscop 5 mai 2025. Fecioarele au parte de inspirație astăzi, dar ca să o poată folosi, vor avea nevoie și de mai multă stăpânire de sine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI