Elvira Deatcu a dat din casă, dezvăluindu-ne cum arată o zi de muncă la filmările serialului „Vlad”. “Suntem acolo o mare familie și nu sunt vorbe în vânt. Am mai lucrat în televiziune niște ani, în trecut, și m-am întâlnit cu mulți oameni cu care am lucrat odinioară în Buftea. Chiar e o echipă care funcționează. Cred că Dumnezeu ține cu noi. Este o energie bună la lucru, sunt oameni faini, super profesioniști și nu vreau să fiu orgolioasă, dar cred că asta se vede și în calitatea produsului”, a precizat ea. Cu această ocazie, vedeta a dezvăluit cum e în realitate Bebe Cotimanis la muncă. Actorul reușește să își păstreze buna dispoziție indiferent de circumstanțe, chiar dacă mulți au tendința să fie reticenți în preajma lui.
“În ciuda aspectului lui fioros, este cea mai tandră, mai minunată și mai caldă persoană de sex masculin pe care am cunoscut-o eu la filmări până acum. E foarte fain Bebe, noi avem o relație specială. La finalul zilei de lucru e foarte bine, are umor. Suntem obosiți, vorbim mai puțin, dar ne e bine împreună și trecem ușor peste momentele astea”, a declarat, pentru Libertatea, Elvira Deatcu.