Drepturile de autor ale artiştilor sunt colectate de CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi), dar şi de alte instituţii specializate din România, de la posturile de radio şi televiziune din ţară sau de peste hotare şi din restaurantele şi cluburile în care au fost difuzate melodiile lor.
Toate aceste date se centralizează la ORDA (Oficiul Român al Drepturilor de Autor). Reprezentanţii instituţiilor sau ai locaţiilor în care au cântat artiştii sunt obligaţi să trimită, periodic, o listă cu desfăşurătorul difuzărilor şi să plătească drepturile de autor în funcţie de numărul de difuzări. Sumele colectate se împart la: interpret, compozitor, textier şi instrumentiştii care au participat la înregistrarea piesei.
De asemenea, în cazul actorilor, al balerinilor sau al altor artişti care au jucat un rol, aceştia sunt remuneraţi tot în funcţie de numărul de apariţii TV sau radio, dar şi de rolul pe care l-au deţinut în opera respectivă – film, piesă de teatru etc.
Conform ultimelor date publicate, Cristina Marinescu, una dintre tinerele care s-au lansat în showbiz cântând în trupa Blaxy Girls, se situează pe primul loc în topul artiştilor, ea câştigând cea mai mare sumă de bani de la CREDIDAM.