In primul rand pentru ca are ambitia de a prezenta doritoarelor „Un barbat pe zi” (dupa cum se si numeste emisiunea) si in al doilea rand pentru ca se va bucura si de farmecul concurentelor la celebra rubrica din Libertatea, „fata de la pagina 5”.
„Un barbat pe zi” va fi difuzata de luni pana vineri, de la ora 18.00, si va dura 60 de minute. Invitatii sunt selectati din cele mai diferite domenii de activitate, cu conditia – dupa cum precizeaza prezentatoarea programului – „sa aiba o personalitate puternica si bine conturata”. Emisiunea isi propune sa demonstreze ca realitatea este perceputa altfel de femei fata de barbati si ca ambele perceptii pot fi „adevarate”. Surpriza emisiunii e ca in platou se vor afla si invitate, iar rolul acestora va fi tot de a pune intrebari. Prezenta lor va fi insa, pentru invitat, ca o sarada, el fiind nevoit sa isi dea seama alaturi de cine se afla in platou.
Editiile de vineri vor fi dedicate in exclusivitate burlacilor celebri. Barbatul va fi supus unor probe si teste care ii vor creiona cat mai bine portretul. Intr-una din aceste probe el se va afla fata in fata chiar cu o „fata de la pagina 5” – selectata de producatorii emisiunii – care va avea astfel sansa sa-si faca debutul pe micul ecran.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Știrileprotv.ro
HARTA. Autoritățile sunt în alertă. Ciclonul mediteranean aduce ploi și furtuni. Sudul României este vizat în mod special
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro

„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
Libertateapentrufemei.ro
„A divorțat” Flick de prieteni din cauza soției? Primele declarații despre ruptura de Bendeac, Speak, Morar și Răzvan Popescu: „Dacă e să pierd prietenii ăștia pentru relația asta, nu am pierdut nimic”
De sâmbătă, 28 septembrie 2024, de la ora 11, trei zodii vor fi lovite de noroc dublu. Se anunță succes pe toate planurile
FANATIK.RO

Propunerea neconvențională primită de Adelina Chivu de la Playboy: „Măi ... nu înțelege greșit”
GSP.RO

Peștera din România, puțin cunoscută, în care se țin concerte de muzică clasică. Aici are loc un fenomen foarte rar

Românca Mădălina Ghenea, apariție de senzație la Săptămâna Modei din Milano! A purtat cea mai decupată rochie! FOTO
Unica.ro

Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru ”peste 30 de blaturi”: ”S-au trântit toate! Săpunaru? Principalul făptaş”
Orangesport.ro

Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Observatornews.ro
Românul care a traversat toată ţara pentru a reconstrui gratuit casele din Galaţi. Familiile au primit vestea în lacrimi
Horoscop 28 septembrie 2024. Gemenii au șansa de a depăși, în cel mai natural mod, numeroase complicații interioare de care nu au nevoie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI