Cum a fost toată perioada asta pentru familia Măruță, ținând cont că
sunteți o casă de artiști? Ai ținut pasul cu „Eva Măruță show”?

Nicio clipă de plictiseală!
A fost distractiv, nu mă pot plânge deloc, a fost foarte plăcut să petrecem
atât de mult timp împreună. Weekend-urile au fost pline de aventuri, ca să zic
așa, adică ne-am transformat casa într-un loc de joacă. Am gătit împreună,
ne-am uitat la filme, am făcut ordine împreună. Nu ne-am mai uitat la ceas atât
de des, iar asta a fost foarte plăcut. Este cu siguranță cel mai frumos lucru
care a ieșit din această perioadă foarte grea pentru noi toți. Am și filmat, am
făcut un episod de vlog în mașină… deși eram în parcare. Eva și David sunt
foarte dezinvolți în fața camerelor, fac parte dintr-o generație uimitoare,
sunt mult mai siguri pe ei decât eram noi la vârsta lor și cred că și mult mai
creativi.

În unul din filmulețele de
pe canalul de YouTube al Evei am văzut că tu ești cea care pregătește masa,
spală vasele. L-ai pus și pe Cătălin la treburi casnice?

Cătălin întotdeauna a ajutat și participă la toate activitățile, depinde ce este de făcut. Sunt anumite feluri de mâncare, de exempu, care îi ies foarte bine. Diferența dintre noi a fost că el a mers în această perioadă și la studio, a lucrat, iar eu am stat numai acasă. Așa că ne-am împărțit cumva, el a mers la cumpărături, iar eu am pregătit cina. De copii avem grijă în mod egal. Fiecare familie e diferită, noi am ales să nu ne împărțim rolurile foarte clar, avem grijă de noi înșine, de casă și de copii, după cum avem timp sau pricepere.

Mereu ai avut grijă de
siluetă. Cum ai reușit să te abții în autoizolare, mai ales că mulți dintre noi
am mâncat pe fond emoțional?

Nu aș zice că fac notă
discordantă. Și eu am mâncat mai mult acasă, iar faptul că a fost Paștele și am
avut acasă cozonaci și pască a fost și mai grav! Cred că nu trebuie să ne punem
prea multă presiune pe noi. A fost o perioadă plină de îngrijorare și
incertitudini, am mâncat astfel încât să nu mergem prea des la cumpărături,
deci nu a fost cazul să numărăm caloriile și să ne gândim la kilograme.
Important este că suntem sănătoși, iar de slăbit va fi timp.

Ce ai descoperit la tine și
la Cătălin în aceste două luni? Cred că este cea mai lungă perioadă în care ați
stat atât de mult împreună.

Într-adevăr, ne-am adus
aminte de primii noștri ani împreună, când locuiam într-un apartament cu două
camere și zilele începeau lent, ne lăsam greu convinși să ne dăm jos din pat
sâmbetele și duminicile. A fost acum o vacanță, pentru că eu nu am mai avut
concerte în weekend, iar el nu a mai prezentat evenimente. Sigur, a fost
versiunea în patru persoane, nu două, dar tot vacanță mi s-a părut. Cătălin nu
s-a schimbat mult de atunci, poate, aș zice că a devenit mai răbdător, mai
atent la cei din jur. Copiii ne fac să creștem odată cu ei.

Înțeleg că ești din Ardeal și
sunteți de fel mai calmi, dar tu nu te enervezi niciodată? Ești vreodată
autoritară cu Eva și David?

Îmi mai pierd răbdarea, nu mă mândresc cu asta. Mi se întâmplă să îmi mai pierd răbdarea, mai ales dacă sunt obosită. Deși eu sunt ardeleancă, dintre noi doi, Cătălin este cel mai calm.

Faptul că emisiunea „La Măruță”
a continuat în tot acest timp te-a panicat oarecum?

Cătălin a fost foarte
responsabil, nu trebuia să îi spun eu să aibă grijă. Mereu s-a spălat temeinic
pe mâini când a venit acasă, a purtat mască în spații închise, nu a intrat în
contact decât cu anumiți colegi de la emisiune. Nu am considerat niciunul că e
foarte riscant să continue filmările în această perioadă. A fost într-un mediu
atent controlat și dezinfectat.

Totul a fost atipic și
pentru „Românii au Talent”. După sezonul ăsta crezi că te mai poate surprinde
ceva?

Sigur că da. De la un an la
altul și noi, membrii juriului, suntem schimbați, și concurenții, iar
creativitatea oamenilor nu are limite. În fiecare sezon, 10 ani la rând, am
fost impresionată de numerele de pe scenă, sunt convinsă că așa va fi în
continuare.

În septembrie aveai
programate concerte la Sala Palatului. Cum ai gestionat această situație?

Nu mi-am făcut planuri, aștept să se așeze lucrurile, să dispară pericolul. Concertele de la Sala Palatului de anul acesta, au fost anulate, chiar dacă erau două zile sold-out. Chiar dacă am avut pierderi financiare importante, am vrut ca banii să fie returnați spectatorilor. Așa mi s-a părut corect față de publicul meu, chiar dacă puteam să amân concertele legal până la o dată ok, am preferat să suport pierderile, dar publicul să nu fie dezamăgit de amânări după amânări pentru că nimic nu este clar în această perioadă. Avem nevoie și de divertisment, dar mai mult decât atât avem nevoie să fim în siguranță. Abia când voi ști cum putem să organizăm spectacole, mă voi gândi cum să procedez.

Ai profitat de perioada asta
să faci o pauză vocală și să îți protejezi vocea?

Aș fi vrut să fac asta, dar
stând acasă cu copiii nu pot să fac pauză vocală. Ei sunt vorbăreți, au nevoie
de mine, facem multe activități împreună, nu mă pot descurca fără să scot un
sunet. E în regulă chiar și așa, fără să facem 3 ore de yoga pe zi, ci 3
puzzle-uri și slime-uri pe zi, fără să citit o carte pe zi, ci doar povești
înainte de culcare. E distractiv, chiar dacă nu e odihnitor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News