După 10 ani
de rezidență americană, Anamaria Ferentz și-a împlinit unul dintre visurile cele
mai importante: a cântat în faimosul Central Park din inima New York-ului, oraș
care a fermecat-o acum mai bine de un deceniu și a determinat-o să rămână peste
Ocean.
Duminică,
solista a reprezentat România la “The Vigil 4 Peace and
Ecology”, unul dintre marile festivaluri care au loc anual în metropola
americană.
În port popular – a optat pentru o ținută din zona de unde sunt originari părinții săi, Sascut, Bacău -, solista a horit pe scena The Bendshell din Central Park, cântând unele dintre cele mai frumoase melodii din folclorul românesc.
Evenimentul a fost unul de anvergură,
cu participarea a zeci de artiști feluriți – soliști, dansatori ori
instrumentiști: Solar Circuit, Galactivactors, Elisa Brown, Tom “Lennon” Raider Folk Rock Revival, Christopher Van Cleave,
Shiang Jiun Chen ori G Popp Quintet.
Printre românii care au venit să o susțină la momentul său de glorie pe Anamaria s-au numărat fostul model Nelly Năstase și fostul coleg din trupa Demmo al cântăreței, George Călin (FOTO), care acum e parte a Deepcentral și se află, momentan, în vacanță prin New York.
Anamaria Ferentz, 43 ani, locuiește de aproape șase ani în Los Angeles, unde lucrează, dar și cântă, fiind nelipsită de la evenimentele românilor stabiliți în orașul celebrităților.