Pentru pregătirea emisiunii pe care o va avea la postul RealitateaTV, unde va fi colegă cu Mihaela Rădulescu, Andreea Marin a trebuit să ajungă până în Africa, în Ciad, potrivit realitatea.net. Aici, l-a întâlnit pe Roland Hermann, un medic român care a plecat din țara natală, pentru a face voluntariat pe continentul negru.
Fosta ”Zână a Surprizelor” va evoca povestea conaționalului care ne face cinste peste hotare, în cadrul emisiunii ”Trezește România”. Reportajul nu este lipsit de detalii pe cât de inedite, pe atât de interesante: la filmări au stat pe scaune realizate din cărămidă și au trebuit să improvizeze o casă de rugăciuni, în pragul căriea a fost realizat interviul.
Însă până să ajungă acolo, Andreea a postat pe Facebook două fotografii în care aceasta se afla pe aeroportul Hneri Coandă și o alta pe cel din Roma. Aici vedeta a poposit într-un magazin de suveniuri de unde a cumpărat un carnețel pe care își va scrie gândurile din călătorie, dar și alte suveniruri.
”Primul popas în drumul spre Ciad, aeroportul din Roma. Obiceiul fiecărei plecări: la prima oprire îmi iau ” carnețelul norocos” pe care-l folosesc apoi ca jurnal de călătorie. Așa s-au adunat carnețele colorate din întreaga lume, le cunosc după cotor, după miros, doar la atingere…”, scrie soția lui Ștefan Bănică jr, pe Facebook.
”Mai târziu”, își continuă Andreea povestea, ”prima intalnire cu medicul roman care m-a facut sa strabat pamantul pana in inima moarta a Africii, si primul contact cu Ciadul au avut loc intr-o masina care mergea la fel de bine precum o caruta si un sofer ale carui umor si detasare sunt contrastul atat de necesar pentru a rezista in fata vietii aride pe care populatia de acolo o traieste. Fotografia 6479 reprezinta momentul probelor in „studioul” pe care noi l-am amenajat ad-hoc, facand „scaune” din caramizi, pentru a realiza prima parte a interviului nostru.
In final, pot spune ca a meritat din plin efortul de a calatori o zi si jumatate pentru a-l intalni pe acest om extraordinar, a fost o experienta de neuitat si o lectie de viata, veti intelege mai bine de ce spun asta pe 1 iunie, la Realitatea TV, cand veti afla intreaga sa poveste.”
Foto: Facebook/Andreea Marin

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Viva.ro

Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile peste care dă norocul până pe 24 ianuarie. 4 nativi sunt în culmea fericirii
Directă din fire, Dana Budeanu a răbufnit la adresa lui Călin Georgescu. După ce l-a numit ”fătălău în pantaloni roșii” în fața tuturor, acum a spus clar: ”Până la o limită...” Nimeni nu se aștepta la ce a urmat

Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Observatornews.ro
Reacţia unui turist din Japonia, ajuns pentru prima dată la munte în România. "Zăpada este senzaţională"
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere
HOROSCOP
Horoscop 13 ianuarie 2025. Peștii au mai multe resurse interioare decât cred și nici nu e nevoie de vreun efort special ca să le descopere

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI