Potrivit site-ului unica.ro, MoNique a lăsat audienţa cu gură căscată în 2010, la decernarea premiilor Globurile de Aur, când şi-a ridicat rochia şi şi-a etalat picioarele neepilate! Lumea s-a obişnuit cu ideea, însă acum, odată cu gala nominalizărilor la premiile Oscar, MoNique a defilat într-o rochie argintie, pe care a asortat-o unei perechi de picioare proapăt epilate!

Încă nu se ştie motivul pentru care actriţa a recurs la acest gest, mai ales că a mărturisit în repetate rânduri că îşi doreşte un look natural şi că nu s-a gândit niciodată să înlăture părul de pe picioare, pentru că „nu aş avea răbdare să stau în fiecare dimineaţă să fac asta, nu îi văd rostul”.

MoNique a devenit cunoscută datorită sitcomului „The Parkers”, apoi a cunoscut faima odată cu filmul „Precious”. Interpretarea magistrală i-a adus nenumărate premii, printre care un Oscar, o statuetă SAG, un Glob de Aur şi un premiu BAFTA.

 Citeşte şi: Vedete certate cu epilatorul

 
 

Urmărește-ne pe Google News