În melodiile sale îşi făcuse un obicei din a se lăuda cu flerul în afaceri: “Nimeni nu ştie mai bine, să facă banu ca mine”.
Nonconformistul cântăreţ s-a reorientat în ultima vreme, astfel că acum câştigă săptămânal câte 500 de euro din poker sau din pariuri sportive. Nu ratează nici un meci de fotbal, ca să fie la zi cu tot ce mişcă în materie de sport.
Nu aruncă în joc sume mai mici de câteva sute de lei şi adesea norocul îi surâde, victoria din Champions League a echipei Real Madrid aducându- i în cont 200 de euro.
Dar el îşi dă cu presupusul şi la tenis, handbal sau baschet. În plus, îl regăsim şi la masa de poker, alături de alte vedete, şi, ca să se relaxeze, când simte că mintea îi ia foc, apelează la un masaj al spatelui, executat cu măiestrie de thailandeze.

Urmărește-ne pe Google News