Comentează– Când ai vrut să devii actriță? Din câte îmi aduc aminte ai declarat că, în adolescență, îți doreai să devii medic. Îți pare rău că nu ai mai dat la Medicină?
– Sunt în continuare fascinată de microuniversul reprezentat de corpul uman, dar și de spirit. Am făcut pregătire pentru Medicină, e adevărat, în ultimii doi ani de liceu. A venit Revoluția din 89 și am decis clar că nu pot lua pe mâna mea viața unui om, ci mai bine lucrez cu sufletul lui, așa că am dat la actorie. Sunt un altfel de… terapeut, dacă vreți. Cea mai mare mulțumire o am atunci când văd ochii spectatorilor plini de emoție, de bucurie, la sfârșitul unei reprezentații.
– Deci ești prima generație de actori de după Revoluție. Îți mai aduci aminte ziua în care ai pășit pentru prima dată la cursuri? Cum a fost pentru tine, o fată venită din provincie, să te acomodezi cu Capitala?
– Totul părea un vis. De la admiterea la Academia de Teatru și Film I.L. Caragiale (UNATC), continuând cu toate cursurile din facultate, cu întâlnirile cu mari profesori actori și regizori, cu examenele spectaculoase sau mai puțin reușite care-mi dădeau emoții, până la colaborările cu lumea cinematografiei, toate astea m-au format, m-au crescut, m-au făcut să mă descopăr, m-au maturizat. Și totuși, încă părea un vis. Și a continuat să fie așa, până când am pus piciorul prima oară pe scena de la Studioul Casandra, în ultimul an de facultate. Apoi, când am început să joc la Teatrul Național București, în distribuții cu mari actori pe care-i adoram de mic copil, am avut certitudinea că sunt pe drumul cel bun.
– Chiar dacă ți-ai făcut debutul în film acum 25 de ani, lumea te asociază în continuare cu rolul Anei din serialul “Numai iubirea”. Ai regretat vreodată că ai acceptat să joci în telenovele?
– Nicidecum. Am jucat în prima telenovelă românească, e adevărat, care a avut acel succes răsunător și care a contribuit la notorietatea pe care o aveam deja, prin prisma muncii mele în televiziune de ani buni. Am intrat în televiziune în 1994, iar telenovela a fost filmată în 2004, după 10 ani de muncă “pe sticlă”, cum se spune. Nu am regretat niciodată că am jucat în acea producție, prima care a deschis drumul și care a fost atât de îndrăgită de marele public. Nu am continuat însă, din motive personale.
– Cum a fost perioada aceea pentru tine, mai ales că ești o persoană extrem de discretă, iar serialul ți-a adus un succes răsunător?
– Au fost 9 luni de filmări în care timpul s-a comprimat, pentru mine. Așa le-am resimțit. Ritmul de lucru era unul amețitor, cerințele și exigențele erau la cote ridicate, firești. Consumul fizic și emoțional a fost mare, evident. Ne doream însă ca totul să iasă impecabil și cu un cât mai mare succes, ceea ce s-a și întâmplat.
– În tot acest timp, jucai piese la teatru, făceai filme și erai și una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV. Ți-ai pierdut vreodată capul sau ai avut grijă să rămâi cu picioarele pe pământ?
– Dincolo de teatru și film, am avantajul de a fi realizat în televiziune, ani de zile, emisiuni în direct, în care te arăți oamenilor exact cum ești, cu bune și cu rele, așa că… mă cunoașteți! Nu am fost și nu sunt genul de om care să-și piardă “busola” bunului simț.
– Revenind la televiziune. Cum ai ajuns să lucrezi în acest domeniu?
– În vara anului 1994, după ce terminasem facultatea, jucam deja în două spectacole la Teatrul Național. În octombrie a fost un anunț că se organizează concurs la TVR pentru un post de crainică. Mama mea a fost cea care a insistat să mă prezint la acest concurs. L-am susținut și în noiembrie eram angajată cu carte de muncă. Intram într-o lume nouă, cu noi provocări și mi-a plăcut. Am continuat să joc în paralel la teatru până când s-a încheiat stagiunea, în vara următoare. Între timp, am descoperit Știrile…
– Pe cine admirai la momentul respectiv și între timp ați ajuns colegi de redacție?
– Oooo! Pe toate colegele mele crainice le admiram, fiecare era specială, în felul ei și de la fiecare am avut de învățat enorm. De Carmen Movileanu mă leagă o prietenie pe viață. De altfel, tot cu Carmen am lucrat la emisiunea “Ieri-Azi-Mâine”, ea fiind producătoarea emisiunii. Îmi admir în continuare colegii. În momentul de față lucrez cu Dragoș Huluba. Am dat startul unui nou sezon “Gala Umorului” și suntem gata să aducem telespectatorilor TVR 2 momente antologice din arhiva TVR, în ediții dedicate unor mari maeștri ai comediei românești, cum ar fi Toma Caragiu, Marin Moraru, Horațiu Mălăele, Puiu Călinescu, Florin Piersic, Jean Constantin sau Dorel Vișan. Sunt doar câteva dintre surprizele pregătite la “Gala umorului”.
– Știu că mereu ai fost discretă în ceea ce privește viața personală, însă nu pot să nu te întreb de Rianna. Îți vine să crezi că este deja o adolescentă?
– În fiecare zi îi mulțumesc că “m-a ales” să-i fiu mamă! E rostul meu pe acest Pământ, să o ghidez și să o sprijin necondiționat. Mă uit la ea și mă minunez cum devine, pe zi ce trece, un om responsabil, cu idei și opinii deja bine conturate.
– Cum e relația voastră în perioada adolescenței, când inevitabil, toți copiii au o perioadă mai delicată?
– Nu am experimentat până acum niciun fel de modificare negativă în relația dintre noi două, dimpotrivă, relația noastră este mai sudată ca oricând, prin iubire, respect și comunicare, Rianna având liberul arbitru, în același timp.
– Rianna a știu de mică cine este mama ei? Ai pregătit-o pentru un eventual interes al presei și față de ea?
– Rianna știe că “mama” este “mama”, înainte de orice altceva. Când era mică, privea curioasă oamenii care mă salutau sau îmi zâmbeau pe stradă, în parc. Pe parcurs, a început să înțeleagă. Inclusiv zona tabloidelor. Așa am și stabilit, de comun acord, când a dorit să aibă conturi pe rețelele de socializare, să nu posteze fotografii cu imaginea ei, pentru a nu o expune inutil, până la vârsta de 14 ani. După, a primit buletin și a devenit responsabilă pentru acțiunile ei în societate.
– Ești pregătită sufletește pentru momentul în care Rianna va pleca de lângă tine? În scurt timp va deveni majoră și așa cum e firesc o va lua pe drumul ei.
– Pregătită? Probabil că pregătită nu voi fi niciodată. Știu însă că oricare va fi drumul pe care îl va alege, o voi susține atât cât îmi va sta în putere!
– Ți-a fost vreodată teamă că nu vei reuși să fii o mamă extraordinar de bună pentru fiica ta?
– Rianna mi-a dat întotdeauna motive de bucurie, care răsplăteau încercările mele. Tot Rianna mă motiva și mă responsabiliza, am făcut și fac tot ce ține de mine ca ființă, cu trup și suflet, așa că nu am prea avut timp să-mi pun vreodată întrebarea asta.
– Arăți în continuare foarte bine, pesemne că în pandemie nu ai abuzat de mâncare. Cum reușești să te menții în formă, ținând cont că nu mai ai metabolismul de la 20 de ani?
– Păstrez obiceiurile deprinse de a mânca sănătos, când trebuie și cât am nevoie, merg la o clinică unde fac procedurile legate de kinetoterapie și remodelare corporală, merg în ritm alert pe bandă, nimic special.