«Înainte de curse îmi fac cruce!» | Andrei Roşu, idolul puştoaicelor în anii ’90 cu trupa Gaz pe Foc, a câştigat Cupa Mondială de Triplu Ultratriatlon din Mexic

Andrei, ai început cu muzica, apoi ai devenit sportiv de performanţă. Aveai această preocupare încă de pe când făceai parte din trupa Gaz pe Foc?
Nu mă consider sportiv de performanţă, ci sportiv amator dornic de a-şi explora limitele. Când eram în Gaz pe Foc, acum 15 ani, mergeam foarte rar la sală  şi făceam sincroane la concerte, adică dansam la fel ca ceilalţi colegi de trupă. Nu mi-a plăcut niciodată dansul şi mă încurcam mereu la sincroane.
Păi şi cum a început cariera ta în sport?

Sportul rămâne în continuare un hobby, sau mai degrabă un instrument de dezvoltare personală, de autocunoaştere. Am început să alerg în 2009, din dorinţa de a întrerupe un stil de viaţă sedentar şi de a deveni model pentru băieţelul meu, atunci în vârstă de un an. Acum am şi o fetiţă.
Pasiunea pentru sport e moştenire genetică?
Părinţii mei nu au făcut sport, dar sunt oameni activi. Mi-au insuflat în copilărie bucuria de a călători în natură, pe munte…
Cu asta te naşti? Sau îţi cultivi în timp mentalitatea de sportiv?
Nu cred în obiceiuri înnăscute, ci doar autodobândite. A face sport, a mânca sănătos, a te hidrata corect, a avea o atitudine pozitivă asupra vieţii, toate acestea se învaţă.
Eşti ultramaratonist. Ce personalităţi de talie mondială ai avut ocazia să cunoşti, de-a lungul timpului?
Primul care îmi vine în minte este Zinedine Zidane, pe care l-am cunoscut în drum către primul meu maraton, cel de la Polul Nord.
Dar pe Usain Bolt l-ai întâlnit?
Încă nu, dar i-am citit cartea. Probabil că, daca mi-aş dori, mi-aş crea oportunitatea de a-l întâlni, dar nu am momentan acest plan, deoarece activăm în discipline diferite.
Hai să o luam sistematic, legat de ceea ce faci tu. Pe lângă faptul că îţi trebuie o condiţie fizică excelentă, de ce altceva mai ai nevoie ca să devii ultramaratonist? Ce sacrificii trebuie să faci?
Atât în ceea ce priveşte dieta, cât şi în ceea ce priveşte stilul de viaţă în general. Ca ultramaratonist, condiţia fizică este pe planul al doilea. O cursă lungă se termină, în primul rând, mental. Nu consider că fac sacrificii, ci investesc  timp, energie şi alte resurse în “munca” mea de a deveni un părinte mai bun si un model pentru cei din jurul meu. La alergători, dieta vine de la sine. Înainte de o alergare, nu poţi simţi nevoia de a mânca opt chiftele, de exemplu!
Apropo de mâncare, tu ce mănânci şi de câte ori pe zi?
Am trei mese şi două gustări (detalii aici) Am renunţat la carne de ceva timp şi mă simt excelent. În rest, multe legume, fructe şi paste.
Suplimente iei?
Da, zilnic. Hrana din ziua de azi e din ce în ce mai săracă în principii nutritive, aşa că trebuie să completăm.
Programul tău de antrenament ce include? Faci şi forţă, la sală?
Cred că este unul destul de relaxat, de sportiv amator: câte două ore pe zi (de la 5.00 la 7.00 dimineaţa, de luni până vineri), iar în weekend ma trezesc mai devreme (la 3.00 sau 4.00)  pentru alergări sau pentru ture de bicicletă mai lungi ( de vreo cinci-şase ore). Eu combin zilnic câte două discipline (înot/alergare, înot/pedalat/ pedalat / alergare), iar înainte de culcare fac 15-20 de minute de Yoga, pentru relaxarea şi întărirea zonei mediene.  Nu am antrenor. Mi-am dezvoltat capacitatea de a găsi informaţiile de care am nevoie şi de a le testa pe propria persoană.
Ţi s-a întâmplat vreodată, în cadrul unui maraton, să simţi că organismul îţi va ceda, chiar dacă psihicul tău spune că nu vei ceda? Ce faci, în acele momente? Care e motorul care te ţine în cursă?
Pregătesc foarte bine cursele, pe principiul “neplanificarea succesului înseamnă planificarea eşecului”. În plus, nu am avut niciodată presiunea locului 1 sau a podiumului, deci nu am forţat inutil şi nu am riscat accidentări. Îmi doresc să fiu activ toată viaţa.  În momentele grele ale curselor mă întorc la arsenalul meu motivaţional: mă gândesc la copii, la familie, la motivele pentru care fac ceea ce fac, la pacienţii şi la obiectivele fundaţiilor pe care le susţin.
Eşti un tip superstiţios? Ai vreun ritual înainte să începi o competiţie?
Nu am superstiţii. Ca ritual revăd harta / profilul traseului şi planul de cursă (hidratare, nutriţie). Şi îmi fac cruce.
Care e cea mai lungă distanţă pe care ai parcurs-o în cadrul unui ultramaraton?
În noiembrie 2011 am alergat fără oprire de la Braşov la Bucureşti (177 km, în 26 de ore), pentru promovarea fundatiei HOSPICE.
Tocmai ai câştigat Cupa Mondială de Triplu Ultratriatlon din Mexic (11,4 km înot, 540 km pedalat şi 126 km alergare). A câta medalie este?
Am participat până în prezent la vreo 30-40 de competiţii de alergare sau triatlon şi am terminat fiecare cursă, ceea ce a însemnat o medalie de „finisher”.  Nu am câştigat decât două curse până acum – cea menţionată şi una de alergare pe scări, în martie 2013.
Unde păstrezi medaliile?
Nu am un loc special. Sunt agatate în cuier, alături de cele ale soţiei sau ale copiilor. Diplomele sunt în camera în care mă antrenez, mă ajută să termin antrenamentele, care de regulă sunt monotone.
În acest moment, îţi lipseşte ceva?
Cred că timpul. Am mereu impresia că petrec prea puţin timp cu copiii, cu familia, chiar şi atunci când stăm împreună de dimineaţa până seara. De asemenea, am regretul că nu pot să mă implic în toate cauzele şi proiectele sociale pe care aş vrea să le susţin. Una dintre dorinţele mele este de dezvolta cultura de voluntariat şi strângere de fonduriîn România. Sunt atâtea lucruri pe care le putem face pentru semenii noştri, iar satisfacţia implicării este atât de mare, incât ar fi păcat să stăm de o parte, cinici, privind detaşaţi suferinţa şi degradarea mediului în care trâăim. Cel mai recent exemplu îl reprezintă invitaţia pe care am făcut-o pe blog conaţionalilor de a participa la cea mai mare alergare simultană din lume, pe 4 mai 2014, în cadrul Wings for Life Wolrd Run. 100% din fondurile încasate din taxele de participare la acest eveniment vor fi directţonate către proiecte de cercetare internaţionale, care să ajute la vindecarea coloanei vertebrale afectate în urma unor accidente. Nu trebuie să aşteptăm ca noi sau cei dragi nouă să fie victime ale unui accident pentru a deveni mai umani, mai implicaţi în viaţa comunităţii noastre.

Recomandări

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

Lucian Viziru e antrenor de tenis în Germania, la Stuttgart

Lucian Viziru a renunţat la showbizul autohton fără regrete, iar acum încearcă să-i asigure un viitor băieţelului său, Mihai (2 ani)lucrând ca antrenor de tenis în Stuttgart. Lucian Viziru se poate declara însă mulţumit de alegerea făcută, mai ales că, pe lângă faptul că face ce-i place, câştigă lunar şi o sumă frumuşică în euro.
După ce a lucrat vreme de câteva luni la un hotel, predând ore de tenis, fostul lider al trupei “Gaz pe foc” este, de câteva săptămâni, antrenor cu acte în regulă în Stuttgart. Acest job îi aduce, lunar, în jur de 2.000 de euro în cont, el fiind plătit cu 50 de euro pe oră.

Paul Panait şi Alin Lupşa au relansat anul acesta trupa Gaz pe Foc într-o nouă formulă

Veteranii formaţiei Gaz pe Foc, Paul Panait şi Alin Lupşa, au revenit pentru fani, după o pauză de 13 ani. În noua formulă, fără Lucian Viziru şi Andrei Roşu, dar cu Robert Ardeleanu şi Gabriel Bălaşa, cântăreţii au susţinut deja concerte şi au lansat un single, „Cât îmi lipseşti”. În cei 13 ani de pauză, Alin a lucrat ca medic stomatolog, iar Paul s-a ocupat de proiecte muzicale.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Urmărește-ne pe Google News